Filip-Antonio Stoica este coregraf, performer și light designer din București, cu o practică artistică interdisciplinară care se întinde pe mai bine de un deceniu, îmbinând dansul contemporan cu artele vizuale, tehnologie și intervenții în spațiul public.
Proiectele sale variază de la spectacole avangardiste precum Scuze Noi, care chestionează mecanismele sociale, la creații cu accente suprarealiste (Camera din Camera) sau lucrări interactive precum In Between, prezentată la Muzeul Mina, ce explorează relația dintre om și tehnologie.
Prin inițiative precum Dans Nomad (Unfold Motion Timișoara) și CorpZero (Asociația Delazero București), Filip aduce dansul în spații neconvenționale, urmărind să facă arta mai accesibilă și mai conectată cu viața de zi cu zi. Interesul său se extinde și spre zona instalațiilor performative și a lucrărilor concepute special pentru contexte muzeale sau expoziționale, unde lumina, sunetul și mișcarea se transformă în elemente narative.
Deține o licență în Coregrafie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) și un Master în Design de Sunet și Lumină pentru Artele Spectacolului la aceeași universitate, iar în prezent este doctorand în Teatru și Artele Spectacolului la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS). Parcursul său este marcat de colaborări numeroase și proiecte multidisciplinare. Explorând constant granițele dintre arte, Filip caută noi moduri de a crea experiențe imersive și dialoguri între corp, spațiu și tehnologie.
Când te-ai întâlnit pentru prima oară cu mișcarea ca revelație, nu ca simplu gest?
Am început să dansez din dorința de a atrage atenția, de a fi văzut. Eram adolescent și căutam privirea celor din jur. Întâlnirea cu mișcarea ca revelație a venit mult mai târziu, când am simțit că fără ea nu pot trăi și am înțeles că acesta este drumul și rostul meu.
În Red Speedo, trupul e prins între performanță și corupere. Cum dansează pentru tine un corp aflat între glorie și abis?
În Red Speedo, aportul meu a fost în mișcarea scenică, într-o scenă de luptă, precum și în lighting design-ul spectacolului. Spectacolul se susține foarte bine prin text și prin jocul actorilor extrem de talentați, iar regizorul Mihai Băltescu a știut să adune și să construiască un spectacol reușit din toate punctele de vedere.

Mișcarea poate fi antrenată, perfecționată, manipulată. Dar cât din dans rămâne mereu instinct, ceva imposibil de domesticit?
Cred că există mai multe feluri de a aborda mișcarea. Când vine vorba de a lucra în echipă, de a construi împreună, este nevoie de disciplină și de o anumită domesticire. Totuși, chiar și acolo există micro-alegeri, conștiente sau inconștiente, pe care nu le putem îmblânzi. Cred că cel mai frumos este atunci când această domesticire se combină cu sălbăticia instinctului.
În Vulnus explorezi relația dintre doi oameni, prietenie, vulnerabilitate, rollercoaster emoțional. Cum traduci fragilitatea în gesturi și forța în liniște?
Fragilitatea a fost tradusă tocmai prin expunerea noastră în fața publicului, în diferite moduri, prin introducerea acestuia ca element dramaturgic, nu doar ca simplu observator.

Dacă iubirea ar fi un dans, ce stil ar fi pentru tine: contact improvisation, breakdance sau ceva care nu are încă nume?
Cred că, dacă iubirea ar fi un dans, ar fi un mix de contact improvisation cu breakdance. Sunt născut în zodia Gemeni, iar dualitatea îmi este la îndemână. Partea de contact aduce liniște, ascultare și atenție atât la partener, cât și la tine însuți, iar breakdance-ul oferă sarea și piperul de care avem nevoie pentru o viață sănătoasă și liberă în exprimare.
În lumea sportului, corpul este mașină de performanță. În lumea dansului, este teritoriu poetic. Tu cum negociezi între cele două extreme?
Avem nevoie de corp ca să ne putem exprima, să fie pregătit pentru orice idee care ne trece prin minte și să o putem pune în practică. Totuși, esențială rămâne imaginația și creativitatea, mai presus de orice altceva. Noi suntem artiști: întâi antrenăm imaginația și creativitatea, iar corpul devine instrumentul prin care acestea prind viață.


Care e cel mai ciudat, neașteptat sau chiar comic moment în care corpul tău ți-a vorbit în mijlocul unui performance?
Contracturile musculare au fost cele mai frecvente alarme pe care le-am primit de la corp. Ultima dată, după ce am făcut o flexie, am simțit o contractură pe coapsă și a trebuit să adaptez întregul dans în funcție de ea, transformând o limitare într-o nouă posibilitate de exprimare.
Crezi că publicul e un voyeur al mișcării sau un partener invizibil de dans?
În spectacolele mele, îmi place să implic direct publicul, pentru mine, el este un coleg fără de care nu aș putea performa.
Cum arată un corp sincer? Și, mai ales, cum recunoști un corp mincinos pe scenă?
Sinceritatea o observ atunci când pe interpret “îl costă”, când se vede că a contat pentru el, acest lucru se transmite cel mai bine, împreună cu încrederea. Cred că un corp mincinos se poate observa prin disperarea de a face totul perfect sau prin absența sentimentelor în timpul dansului.
Unde simți că te afli acum în dansul tău personal: într-o cădere liberă, într-un zbor, sau într-un balans continuu între cele două?
Mă simt mereu într-o continuă dezvoltare și descoperire, cred că acest lucru se traduce prin faptul că mă aflu într-un zbor, un zbor printre inspirație și informație.
Dacă mișcarea ar putea fi păstrată într-un borcan, ca un parfum rar, ce mișcare a ta ai vrea să nu dispară niciodată?
Mă gândesc la o mișcare a mâinii, o atingere, ceva tandru.
Cum ți-ar plăcea ca oamenii să iasă din sală după ce te-au văzut pe scenă: confuzi, eliberați, răniți, îndrăgostiți?
Mi-ar plăcea ca oamenii să iasă eliberați, cu întrebări, dar și îndrăgostiți.
Dacă ai putea conversa cu timpul ca și cum ar fi o ființă vie, ce i-ai spune sau ce l-ai întreba?
Cred că l-aș întreba despre viitor, despre cum se va schimba societatea noastră și ce drumuri ne așteaptă.

Mai multe informații despre spectacolul RED SPEEDO găsiți la acest link.
Mai multe informații despre spectacolul VULNUS găsiți la acest link.
Mai multe despre Filip Stoica găsiți pe:
Facebook | Instagram
Foto copertă: (c) Adi Păun
Nicolae Baldovin
Latest posts by Nicolae Baldovin (see all)
- EEMC 2026: cinci zile în care Bucureștiul a scris viitorul muzicii LIVE - May 26, 2026
- Psych-metal francez cu Slift în premieră la București - May 25, 2026