Pinholes: “Suntem ancorați în prezentul sunetului nostru”

Pinholes sunt un grup de rock alternativ format în Iași în 2011, adunați sub aceeași obsesie pentru rădăcinile lor moldovenești și estetica est-europeană. Străbat țara în lung și lat de peste 10 ani, convingând oamenii că se poate dansa pe muzică tristă cu ochii închiși.

Atrași de metafore și asumați dramatici, Pinholes caută să găsească mijlocul între alternative rock, post-rock, post-punk și Alexandru Andrieș, Marin Sorescu și Negură Bunget. Undeva în discografia trupei, toate cercurile astea se întâlnesc.

Pe parcurs, Pinholes au pus la cale și bazele unei case de discuri – Supersomnic Records, împreună cu Nava Mamă și Fluturi pe Asfalt, prin care au scos și 2 viniluri – ediția de 5 ani “Sputnik” și “Flori de mucegai” Partea 1 (Best of Pinholes). Am stat de vorbă cu trupa bucureșteană despre influențele muzicale, procesul creativ, gânduri, idei și planuri de viitor, într-un interviu stufos, dar care te prinde în vraja lui.

Dacă ar fi să vă trasați o hartă muzicală de la primul concert până azi, ce locuri ar apărea pe ea? Ce colțuri ale sunetului ați explorat și unde vă simțiți acum „acasă”?

Sergiu: Aici cred că cel mai ușor e să lăsăm o poză cu pedalierul lui Vlad. Acolo e toată istoria noastră muzicală și toate secretele. “Zmei” suna ca o cameră cu lumină roșie, “Sputnik” e rece și interstelar, iar “Flori de mucegai” are ceva abandonat, aproape umed.

Cum v-a evoluat sunetul și cum vă dați seama că o piesă „e gata”?

Sergiu: Mai tot timpul am fost foarte ancorați în prezentul sunetului nostru, am cântat fix cât știam și cât permitea zona noastră de cunoaștere. De asta cred că am și plecat de la 3 acorduri „furate” și am ajuns la piese de +7 minute ca single. Pe cât am evoluat ca și muzicieni, am tot adăugat cărămizi la sunetul Pinholes.

Cum se simte pentru voi să reveniți mereu la post-rock / alternativ și totuși să nu vă repetați? Vă temeți vreodată că sunetul vostru ar putea deveni o formulă?

Vladimir: Nu ne-am propus niciodată să abordăm vreun stil muzical anume, în schimb am lăsat ca fiecare să își aducă aportul și influențele personale. Regula este că dacă ce se cântă sună bine pentru piesă rămâne, dacă nu, mai căutam până suntem confortabili și mulțumiți cu ce a ieșit.

Faptul că avem influențe de post-rock se datorează experimentelor pe care le-am tot făcut în decursul anilor, acele 15 pedăluțe de delay trebuie totuși folosite. Chiar dacă pare că nu ne repetăm, există o formulă Pinholes pe care o conștientizăm și de care ne folosim ca fiecare piesă să sune diferit.

Câteodată din comoditate ne mai repetăm în structură, acorduri și versuri, dar facem tot posibilul să ieșim din zona de confort.

Sergiu: Nu cred că o facem intenționat. Trend-ul cu post-rock a zburat dintre noi cu câțiva ani în urmă, nu puteai arunca un ac fără să auzi „măturele” și build-up-uri instrumentale, unde se apasă o pedală nouă odată la 8 măsuri.

Sunt câteva formule pe care le repetăm, mai mult sau mai puțin conștient, dar cred că au devenit o parte din noi. Le auzi în “Poza”, “Naia”, “Ipocrit” prin alegere sau chiar “Astenie”. Poate pe alocuri am vrea să avem o formulă, ar fi mai ușor.

Cum arată o zi în care iese o piesă nouă din voi? Ce declanșează procesul: un vers, un efect de chitară, o stare generală de oboseală metafizică?

Sergiu: Momentan avem o înțelegere între noi ca orice am face, trebuie sa fie mai scurt și mai la obiect. Prea multe oboseli metafizice în ultimii ani.

Ați avut vreodată o piesă pe care ați tot încercat s-o terminați, dar pur și simplu… refuză să se lase scrisă?

Vladimir: Am un sertar plin de piese care se încăpățânează să fie terminate. De asta am și lansat un album solo cu piese care pur și simplu nu ieșeau în formula Pinholes.

Sergiu: Avem 2-3 piese ce sunt în lucru cred că… de peste 3-4 ani. Anii ăștia suntem și foarte separați ca zone de trai și putem lucra doar în episoade pe materialul nou. Toamna trecută era altă piesă pe listă de lansare dar în ultimele momente ne-am orientat spre “Astenie”, cum nu reușeam să cădem de acord încotro va merge acest nou mamut de 8 minute.

Cum gestionați ego-urile în procesul de creație? Cine are dreptul de veto? Sau e haos controlat?

Sergiu: Pe albume precum “Sputnik” sau “Dorumetru” totul a fost pe repede înainte. Am luat câteva zile de studio, am intrat cu câteva demo-uri și am ieșit de acolo cu materialele gata. Ne bazam foarte mult pe inspirația de moment și pe a trage cap coadă, fără prea multe tăieturi. Nu aveam foarte mult timp de ego-uri. În timp am început să avem regrete, cum simțeam că unele piese mai trebuiau clocite, altele aveau nevoie de mai multă atenție sau pur și simplu am fi făcut altfel acum.

La bază fiecare își face partea și poți veni din exterior cu sugestii, dar nu vine nimeni niciodată cu ce sau cum ar trebui să cânți aici, acolo etc. Sigur, mai avem dezbateri aprinse spre încotro poate merge o idee, dar nu ne jucăm cu atitudini autoritare sau dictatoriale. Cântăm de plăcere, până la urmă. Nu ne-am risca prietenia pentru un refren încăpățânat.

Vladimir: Gestionăm destul de ușor procesul de creație și ego-ul, dacă o piesă nu este gata sau nu e momentul ei, o punem deoparte și revenim cu altă ocazie la ea fără nicio supărare din partea celui care a compus piesa. Toată lumea are drept de veto, dar nu întotdeauna majoritatea câștigă.

Cum gestionați tăcerile creative? Tăcerile alea lungi, în care nu vine nimic. Le forțați? Le ignorați? Le beți?

Sergiu: Le forțăm. Cel mai sănătos e să fie măcar unul cu un instrument între mâini și să încerce ceva, orice. Ceva răsare, tot timpul. Cred că așa am rezolvat blocajul de pe “Al treilea divorț”. Cineva cântând și cineva ascultând și cineva murmurând.

Care e o pasiune vinovată pe care o aveți, și care poate influențează muzica voastră mai mult decât ați vrea să recunoașteți?

Sergiu: Devorăm cantități industriale de Alternosfera.

Cum vedeți scena alternativă din România în 2025? Ați simțit vreo schimbare în publicul vostru în ultimii ani?

Sergiu: Anii post pandemie au fost tot mai grei, când vine vorba de turnee și concerte. Costurile sunt tot mai mari, condițiile tot mai subțiri. Asta poate a făcut toată scena să devină mult mai corporate, muzica mai repetitivă și mai safe. Iar pe de altă parte, văd pentru prima oară formații ce își anulează concerte pe motiv că nu s-au vândut destule bilete.

Uitându-mă în jurul meu, deseori îmi spun că nu există fericire în vârful scenei alternative din România. Nu este un stil de viață pe care l-aș urma. Doar că mi-a luat 15 ani să îmi dau seama de asta.

Dacă v-ați uita din viitor la trupa Pinholes din 2011, ce i-ați spune? Ce să schimbe, ce să păstreze?

Sergiu: Mai în glumă, cred că le-aș sugera să își schimbe numele. Dar și să nu se mai ia așa de în serios.

Care e ideea care vă obsedează acum și simțiți că va da naștere următoarei piese?

Sergiu: Bat pe repeat 4 acorduri de ceva vreme și simt că soluția ar fi să le cânt acustic pe un double six. Un folk sănătos parcă ar merge.

Vladimir: Acorduri sau teme pe care le cânt mai tot timpul când pun mâna pe chitară.

Ați avut vreodată un moment aproape mistic la un festival? O piesă care s-a legat perfect cu mirosul de ploaie? O privire din public care v-a dat reset?

Sergiu: Prima noastră prezență la Rocanotherworld a fost învăluită de magie, dacă poți să îi spui așa. Am avut probele de sunet de dimineață și cântarea la un 8-9 seara. Vorba ceea „apart from drinking, there is absolutely nothing to do here”. Așa bezmetici cum eram după 12 ore de supt orice licoare de pe acel km pătrat, am urcat pe scenă și am oferit probabil cel mai bun concert al nostru. Totul s-a legat, chiar și în ceață.

A mai fost și momentul de la TamTam Festival din Brașov unde toată lumea prezentă la concert a urcat pe scenă neinvitată, dar bine primită, pentru ultimele 2 piese.

Publicul de festival e diferit. Mai liber, mai răbdător, sau dimpotrivă – greu de captat? Cum simțiți voi legătura cu publicul într-un set în aer liber?

Sergiu: Depinde foarte mult slot-ul pe care ești, ora la care cânți. Cred că la un festival, muzica, într-un mod ironic, e secundară. În public, ești lipsit de intimitate, iar evenimentele se derulează foarte repede.
De pe scenă trebuie să ai înțelegerea că pentru unii ești doar muzică de fundal, iar asta este în regulă. De obicei cel mai sănătos este să lași deoparte ce e dincolo de monitoarele de scenă.

Care e prima imagine care vă vine în minte când auziți Rocanotherworld? E o culoare, o stare, un sunet?

Sergiu: Iaca o pârtie plină de oameni cu accent de acasă.

Vladimir: Doamne Ferește și Shine on you crazy diamond.

Pregătiți ceva special pentru Rocanotherworld? Un moment improvizat, o piesă nouă, un cover „murdar”, o colaborare neașteptată?

Sergiu: Nimic în afara ordinarului. Doar un set fulger plin de tristesse.

Mai multe despre PINHOLES găsiți pe:
Facebook | Instagram