Rareș Rusan este un tânăr actor din Timișoara, cu un talent incontestabil și o pasiune desăvârșită pentru arta teatrală, lucru care l-a făcut să se implice în mai multe proiecte, printre care și Teatrul Portabil pentru care, ocazional, completează și atribuțiile de textier. “Plai cu dor” este un eveniment în care implicarea sa se desfășoară, așadar, în ambele direcții, fapt pentru care și atașamentul pentru acest proiect este unul cu atât mai sporit, cu toate că spectacolul “este și pentru mine ceva nou și inedit”.
Ca pentru orice actor, experimentul reprezintă un moment de cumpănă, o situație în care abilitățile și limitele, sunt puse la încercare big time, însă, acest lucru nu l-a făcut pe Rareș să bată în retragere, dimpotrivă, antrenat de pasiunea nestăvilită pentru teatru, tânărul actor găsește că “teatrul îți oferă satisfacții inimaginabile, nu pot fi descrise, dar e nevoie de multă muncă și de sacrificiu”. Ei bine, despre sacrificii, împliniri, vise și, desigur, minunatul spectacol-concert “Plai cu dor” vorbim cu Rareș în cele ce urmează mai jos.
Rareș, mulțumim că ai acceptat acest interviu. Cum ai sintetiza conceptul “Plai cu Dor” pentru publicul care încă nu îl cunoaște?
Mulțumesc și eu!
“Plai cu dor” este și pentru mine ceva nou și inedit. Nu mai participasem până acum într-un astfel de eveniment, spectacol-concert, și mă bucur tare că pot face parte din această echipă frumoasă și muncitoare. Sunt foarte recunoscător pentru faptul că Raluca și Alex s-au gândit la mine și mi-au propus rolul din spectacol. Aș spune că “Plai cu dor” reprezintă nu doar o poveste a regăsirii, într-un final, ci drumul parcurs spre aceasta.
“Plai cu Dor” aduce laolaltă mai multe forme de artă – poezie, muzică, teatru, dans. Cum este pentru tine să te miști între aceste forme de expresie? Cum găsești echilibrul între ele?
Îmi plac enorm astfel de manifestări artistice și simt că mă împlinesc. Dacă poți îmbina mai multe arte într-o singură formă, mi se pare extraordinar. La dans mai am de lucrat, pentru că nu stăpânesc cât mi-aș dori acest domeniu. Pe partea de muzică, Raluca și băieții fac un show minunat și îmi dau multă energie pentru ceea ce am de făcut în scenă. E superb să fac ceea ce îmi place, și anume teatru. Mai nou, și poezie. Desigur, mai am mult de lucrat în ambele domenii, dar sunt bucuros că am posibilitatea de a juca în spectacole atât de dragi, cum îmi e “Plai cu dor”. Toate vin firesc, prin construcție, pornesc una din cealaltă, cum s-ar spune, iar muzica live încheagă totul.
Care e mesajul central al spectacolului, în viziunea ta?
Există multe momente sensibile de-a lungul spectacolului, iar pentru mine asta înseamnă teatrul, în primul rând, sensibilitate. Destinul îl construim, nu e ceva ce vine de-a gata, deci pentru asta vom suferi cu siguranță. Însă partea cea mai importantă e să ne întrebăm dacă merită cu adevărat această suferință, iar dacă răspunsul este afirmativ, atunci trebuie să facem totul pentru a îndeplini acest destin.
Cum ai construit spectacolul din punct de vedere al textelor? Ai căutat o anumită emoție, un anumit ton, sau a fost mai instinctiv?
Am încercat, împreună cu Raluca, să găsim diverse culori și nuanțe pe fiecare text în parte. Mă bucur că pot interpreta din autori ca Ion Monoran, George Coșbuc, Ion Minulescu și George Topîrceanu. Și sunt foarte fericit că există în spectacol trei poezii scrise de mine, sunt idei-căutări speciale pentru mine.
Spectacolele multidisciplinare implică nu doar talent, ci și o mare deschidere și adaptabilitate. Ce ți s-a părut cel mai provocator în a “traduce” emoția prin atâtea limbaje?
Mi-a plăcut această nebunie multidisciplinară, îți oferă șansa să accesezi anumite paliere pe care nu le-ai mai folosit vreodată. E un joc serios, un moment în care teatrul se împletește cu poezia, muzica și dansul, iar asta mi se pare nemaipomenit. Provocatoare mi s-a părut însăși ipostaza personajului pe care-l interpretez, Poetul, cu drumul anevoios pe care-l străbate și cu oamenii întâlniți pe parcurs.
Există riscul ca, în spectacolele multidisciplinare, un element să “acopere” altul? Cum ați reușit, ca echipă, să păstrați un echilibru organic între ele?
Sigur că există, și trebuie avută o grijă suplimentară pentru acest aspect. E asemeni unui concert al unei orchestre, toate elementele trebuie să se susțină între ele. Îmi place cuvântul din întrebare, organic, și descrie foarte bine perioada repetițiilor. Totul a venit firesc, natural.
Există un text sau un moment din spectacol care îți e cel mai drag? Ceva care te emoționează de fiecare dată?
Pentru mine, momentul în care interpretez poezia “Berlin” e cel mai încărcat din punct de vedere emoțional, pentru că îmi descriu propriile sentimente. Am însă și alte momente preferate, cum ar fi “Tanța”, unde Alina e minunată și face un rol grozav, sau trupa cântând “Apus” și blestemul, care e foarte puternic și-l simt de fiecare dată mai apăsat.
Ce ai vrea ca publicul să simtă, să înțeleagă, sau să ducă mai departe după ce părăsește sala?
În primul rând, facem lobby pentru poezie și muzică, oamenii își pot îmbogăți cultura generală și pot să caute alte poeme ale autorilor din spectacol. Mi-ar plăcea ca publicul să plece cu gândul: “Încercăm indiferent de ceea ce se întâmplă!”, pentru că de cele mai multe ori ne punem singuri bariere. Iar acest lucru nu face decât să ne adâncească regretele peste ani. E bine și sănătos să spunem ceea ce simțim, mai ales persoanelor dragi.
Ce urmează pentru tine după “Plai cu Dor”? Alte proiecte artistice, poate în același registru sau ceva total diferit?
Lucrăm chiar în această perioadă la un spectacol de teatru fizicalizat, la asociația C4Company, ce va avea premiera la mijlocul lunii iunie. E total diferit față de “Plai cu dor”, subiectul abordat fiind unul mai degrabă politic. Însă, înainte de acest eveniment, vom juca cu Teatrul Portabil “Zile roșii, nopți albe” la Memorialul Revoluției. Acest spectacol e ceva special pentru mine și mă bucur ori de câte ori îl jucăm, pentru că nu trebuie niciodată să uităm trecutul.
Și, la final, dacă ai putea adresa un mesaj tinerilor care visează la teatru, la poezie, la artă – care ar fi acela?
Nu îmi permit să dau sfaturi, nu cred că am competența necesară sau experiența, însă le-aș spune să încerce orice formă de artă doresc, din cât mai multe domenii. Teatrul îți oferă satisfacții inimaginabile, nu pot fi descrise, dar e nevoie de multă muncă, de sacrificiu, nu e vorba despre celebritate sau alte lucruri de genul. La fel, poezia este un mediu safe, în care poți sta doar tu cu tine și să te gândești la sentimentele care te-au încercat de-a lungul timpului în diverse ipostaze. E foarte important exercițiul, atât pentru teatru cât și pentru poezie. Scrisul zilnic e unul dintre lucrurile de care încerc să mă țin de ceva timp încoace, mi se pare extrem de benefic. Cu teatrul și poezia te descoperi zilnic, vezi alte nuanțe ale propriei persoane și înțelegi importanța culturii în viața oricărui om.
Spectacolul-concert “Plai cu dor” va fi pus în scenă luni, 12 mai, cu începere de la ora 19.00, la Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu” din Lugoj. Biletele sunt disponibile la casieria teatrului și online pe iabile.ro la acest link.
Creat de Teatrul Portabil Timișoara și produs de Asociația Culturală Hoinart, acest spectacol-concert nu este doar o manifestare artistică, ci o sărbătoare a dragostei autentice, unde magia întâlnirilor e pusă sub semnul curajului, al purificării și al renașterii.
Mai multe despre Teatrul Portabil Timișoara găsiți pe:
Facebook | Instagram
Foto copertă: (c) Dragoș Irimia
Nicolae Baldovin