Anda Roman este o tânără actriță, cântăreață și profesoară de canto cu un talent care efectiv te vrăjește, născută la Lugoj, acolo unde “este rădăcina mea artistică, unde am auzit pentru prima dată tăcerea care vorbește și cântecul care vindecă”, dar și locul din care și-a începutul drumul către visele cele mai înalte ale scenei, iar pe lângă toate celelalte proiecte, Anda face parte și din trupa Teatrului Portabil Timișoara.
Pe 12 mai, Anda si Teatrul Portabil Timișoara vor prezenta, în premieră, la Lugoj, pe scena Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu”, spectacolul-concert “Plai cu dor”, un eveniment inedit atât pentru publicul lugojean, cât și pentru actriță, iar asta pentru că “publicul de acasă se simte altfel – mai intim, mai personal”. Despre această întoarcere în locuri cu o memorie aparte, despre minunatul spectacol “Plai cu dor”, dar și despre proiectele de viitor, am stat de vorbă cu Anda Roman, un personaj fermecător atât pe scenă, cât și în afara ei.
Anda, pentru cei care poate nu te cunosc încă: cum te-ai descrie ca artist? Ce te definește cel mai mult în ceea ce faci?
Sunt o artistă a vocii, dar și a emoției. Mă definesc autenticitatea, sensibilitatea și curajul de a spune adevărul chiar și atunci când doare. Cânt, recit, creez, predau, dar mai presus de toate, simt. Și asta încerc să transmit, pentru că arta nu este despre perfecțiune, ci despre prezență.
Voi, echipa Teatrul Portabil Timișoara, recitați, cântați, dansați și interpretați în spectacolul-concert “Plai cu dor”. Cum este să îmbini atâtea forme de expresie artistică într-un singur eveniment?
E ca și cum toate bucățile sufletului meu ar dansa împreună. “Plai cu dor” nu este doar un spectacol-concert, este o respirație colectivă, în care muzica, cuvântul și mișcarea spun aceeași poveste, dar pe voci diferite. Pentru mine, această îmbinare este naturală, iar în “Plai cu dor” toate se armonizează perfect.
Care este mesajul pe care vrei să-l transmiți prin acest spectacol? Ce ți-ar plăcea să rămână cu spectatorii după ce cortina cade?
Mi-aș dori ca, la final, oamenii să plece cu acel sentiment greu de pus în cuvinte, dar ușor de recunoscut și că sufletul lor a fost atins. Poate le-a fost stârnită o amintire, poate o dorință, poate un dor. Vreau să le rămână ideea că arta ne aduce acasă, în noi înșine.
Vorbește-ne puțin despre echipa din spatele spectacolului. Cine sunt oamenii care te susțin pe scenă și în culise? Cum este să lucrați împreună?
Suntem o familie artistică, fiecare vine cu o energie unică, iar tocmai această diversitate ne face puternici. Lucrăm cu încredere, cu libertate dar și cu disciplină. Ne susținem, ne provocăm și ne emoționăm reciproc. E o bucurie rară și o adevărată binecuvântare să urci pe scenă știind că lângă tine ai oameni cu care rezonezi.
Cât de important este pentru tine să aduci “Plai cu dor” acasă, la Lugoj? Ce înseamnă acest oraș pentru tine, personal și artistic?
Lugojul este rădăcina mea artistică, aici am auzit pentru prima dată tăcerea care vorbește și cântecul care vindecă. A aduce “Plai cu dor” acasă este mai mult decât un eveniment, este un act de întoarcere, este un fel de a spune că nu m-am pierdut pe mine însumi, ci m-am transformat.
Spune-ne un pic despre Lugojul cultural în care ai crescut. Ce ți-a oferit acest oraș ca tânără artistă? Ai avut repere locale, mentori, momente formative aici?
Încă de când am fost elevă la Școala Gimnazială de Muzică “Filaret Barbu” am avut parte de profesori care au văzut în mine potențial acolo unde eu nu vedeam nimic. Am crescut cu repetiții, coruri, festivaluri, momente în care arta era vie și oameni care m-au îndrumat și m-au susținut la fiecare pas. Acolo mi-am găsit pentru prima dată curajul să fiu pe scenă și să nu mă ascund.
Cum vezi Lugojul cultural de azi? Crezi că există suficient sprijin, spații, deschidere pentru artă vie, autentică?
Cred că există atât sete de cultură, cât și de autenticitate. Spațiile fizice există, trebuie doar cele sufletești să fie deschise larg. Lugojul are potențial uriaș ca să fie un centru de artă autentic, dar asta cere încredere în tineri, în inițiative noi, în forme de expresie contemporană.
Cu ce gânduri te apropii de publicul lugojean? Ai emoții diferite când urci pe scenă în fața celor de acasă?
Da. Publicul de acasă se simte altfel – mai intim, mai personal. Emoția este dublă dar și impactul este dublu. Și tocmai din această cauză, fiecare respirație pe scenă devine mai conștientă, fiecare cuvânt rostit, mai încărcat. Este ca și cum nu performez doar în fața oamenilor, ci și în fața locurilor în care m-am format, a versiunilor mele mai tinere care încă trăiesc aici.
Ce urmează după “Plai cu Dor”? Alte proiecte, alte idei care te animă?
Lucrez la un concept personal care îmbină vocea cu vindecarea și arta cu autenticitatea. Predau canto, dar într-un fel în care ajut oamenii să-și regăsească nu doar vocea fizică, ci și pe cea interioară. Vreau să creez un spațiu în care oamenii să cânte, să simtă, să se exprime liber.
Și, pentru final, dacă ai putea transmite un singur gând publicului care va veni la spectacol – ce le-ai spune?
Vă mulțumesc că veniți nu doar să priviți, ci să simțiți. Luați cu voi ce este al vostru din acest “Plai cu dor”, o vibrație, un vers, o amintire, o emoție pe care nu știați că o mai purtați. Și păstrați-o în inimă pentru momentele în care aveți nevoie să vă aduceți aminte cine sunteți cu adevărat. Arta nu dă lecții, arta atinge, iar dacă a atins ceva în voi, atunci ne-am întâlnit cu adevărat.
Spectacolul-concert “Plai cu dor” va fi pus în scenă luni, 12 mai, cu începere de la ora 19.00, la Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu” din Lugoj. Biletele sunt disponibile la casieria teatrului și online pe iabile.ro la acest link.
Creat de Teatrul Portabil Timișoara și produs de Asociația Culturală Hoinart, acest spectacol-concert nu este doar o manifestare artistică, ci o sărbătoare a dragostei autentice, unde magia întâlnirilor e pusă sub semnul curajului, al purificării și al renașterii.
Mai multe despre Teatrul Portabil Timișoara găsiți pe:
Facebook | Instagram
Nicolae Baldovin