Raluca Grumăzescu este o tânără actriță din Timișoara cu un talent greu de cuprins și cu o activitate scenică intensă ce se împarte între Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin și Teatrul Portabil, ambele din orașul de pe Bega. Ca actor, de cele mai multe ori, pasiunea și job-ul sunt termeni care se află într-o sinonimie desăvârșită, însă în cazul Ralucăi aceste două universuri scenice par cumva construite pentru o persoană care și-a găsit sufletul pereche în propria-i ființă, iar acum își poate desfășura activitatea la două suflete.
Cu Teatrul Portabil Timișoara, căci asupra acestui proiect căutăm să ne îndreptăm atenția mai cu seamă, Raluca explorează în sfere artistice și interpretative care depășesc ușor spațiul comunului, iar “Plai cu dor”, un spectacol-concert pe cât de inedit se prezintă, pe atât este de fermecător, reprezintă o bornă în cariera actriței, un momentum, o răspântie în care destinul își adie ofertele din toate direcțiile.
Așadar, am stat de vorbă cu Raluca într-un dialog sincer, concret, despre o lume fascinantă dar fragilă, un univers în care pasiunea pune umărul la muncă și în care succesul transformă cu greu bătăturile din palme cu frenezia bătutului din palme la scenă deschisă.
Bună, Raluca! Mulțumim că ai acceptat invitația la interviu. Începem direct: cum ai descrie, în câteva cuvinte, conceptul “Plai cu dor” pentru cei care încă nu-l cunosc?
“Plai cu dor” este un spectacol multi-vers, așadar cu multe versuri. Versuri ale poeților români, majoritatea cunoscuți și făcând parte din programa școlară, interpretate, nu recitate de către actori. Și versuri din cântecele pe care le-am ales să susțină ca fundal sonor acțiunea spectacolului.
Cum s-a născut ideea de Teatru Portabil? Ce v-a motivat să duceți spectacole de calitate în comunitățile mai puțin accesibile?
Conceptul de „teatru portabil” nu este nou în istorie. Își are rădăcinile în cele mai vechi timpuri, o data cu apariția companiilor de artiști ambulanți. Deci nu am inventat noi roata. Dar o facem să se învârtă! Adesea spre comunitățile unde cultura, arta, teatrul sunt mai puțin accesibile, pentru că noi considerăm teatrul cel mai important instrument de educație non-formală.
Care sunt provocările întâlnite atunci când adaptezi un spectacol de teatru pentru a fi prezentat în spații neconvenționale, departe de scena tradițională?
Spectacolele noastre de teatru sunt din start concepute și gândite pentru a fi portabile, deci provocarea nu vine din nevoia de a le adapta și din fericire, Teatrul Municipal Traian Grozăvescu din Lugoj are o scenă tradițională, frumoasă, unde este o plăcere să joci.
Provocările principale sunt: găsirea spațiilor pentru repetiții, sincronizarea programelor (fiecare din membrii trupei are un job stabil), atragerea resurselor de finanțare, fiindcă nu ne putem baza doar pe vânzarea de bilete. Într-un final, atragerea oamenilor la spectacole.
Ce aduce “Plai cu dor” diferit față de alte spectacole de teatru sau concert obișnuit?
Poate tocmai faptul că este și spectacol, și concert în același timp.
De unde vine inspirația pentru repertoriul muzical și textele alese în “Plai cu dor”? Sunt piese tradiționale, creații proprii sau reinterpretări?
De la un an la altul, schimbăm repertoriul, lucru care face parte tot din conceptul de portabil. Spectacolele noastre sunt portabile în spațiu, dar și în timp. Chiar dacă vii la mai multe reprezentanții ale aceluiași spectacol, vei avea de fiecare dată o experiență diferită. De multe ori sugestiile vin chiar din partea spectatorilor fideli. Unele piese reinterpretate de noi sunt cunoscute și le păstrăm în repertoriu pentru că publicul le recunoaște cu plăcere, cum ar fi tangoul “Zaraza”, sau piesa “Lasă, lasă” a trupei Phoenix.
Avem și piese mai de nișă, cum ar fi “Go insane” a lui Lindsey Buckingham, pe care publicul tânăr nu o cunoaște, de exemplu, dar nu am văzut la nicio reprezentație spectatori cu ochii uscați la momentul respectiv. Avem desigur și creații proprii și ne place să ne jucăm cu temele muzicale, atât pentru a ne provoca artistic, cât și pentru a surprinde publicul.
Într-un an, pentru Festivalul Embargo, care avea tematica Back to the 90’s, am pregătit un cover al melodiei “Poveste fără sfârșit” de la B.U.G. Mafia, în stil cântare gregoriană pe trei voci. Deci ne place să ne jucăm.
Cât despre textele alese, aici am vrut să venim în ajutorul dascălilor, promovând autori din programa școlară, interpretate într-o manieră care să atragă tinerii spre poezie și să-i ajute să înțeleagă mai bine genul liric. Pentru ediția de anul acesta, am inclus și creațiile cu adevărat speciale ale lui Rareș Rusan, actor debutant, membru al trupei noastre, tocmai pentru a-i oferi o platformă de expresie.
Ce mesaj sau emoție dorești să transmiți publicului prin “Plai cu dor”?
Ca orice act teatral, te provoacă la dialogul cu tine și cu propriile experiențe, fără a te scoate din zona de confort. Este genul de spectacol care te lasă ca spectator cu bucurie în suflet. Este un spectacol frumos, estetic, optimist, care da, te poartă printr-un carusel de emoții, dar în final pleci cu o stare pozitivă.
Pe 12 mai, ajungeți la Lugoj cu acest spectacol-concert. Ce așteptări aveți de la public?
Se spune că nu e bine să ai așteptări… Dar eu am mai jucat de câteva ori până acum la Lugoj, o dată tot cu Teatrul Portabil, iar în celelalte dăți cu Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin Timișoara, unde sunt angajată. Și știu că publicul din Lugoj este deschis, entuziast și foarte cald. Așteptarea mea este ca publicul să participe la spectacol, pentru că este o experiență pe care nu o va regreta.
Dincolo de partea artistică, cum arată “echipa din spatele cortinei”? Sunteți toți actori, cântăreți, poeți? Sau ai alături și profesioniști specializați pe alte zone (tehnicieni, muzicieni, regizori etc.)?
Suntem toți de toate, fiecare cu specializările sale. Modelul trupelor independente în România este acela al unei asocieri de performeri (care știu actorie, regie, dans, mimă, jonglerie, muzică etc.) în care fiecare acoperă și un departament tehnic (sound design, light design etc.).
Acest spectacol nu are un regizor în sensul clasic al cuvântul, chiar dacă eu sunt autor de concept, indicații, idei și sugestii vin de la toată lumea. Cabluri știm să strângem cam toți și fiecare e responsabil de propriile elemente de costum și recuzită.
Volumul muncii din spatele cortinei e dublu față de cum ar fi într-o instituție producătoare de spectacole, unde fiecare face doar ce e trecut în fișa postului și sunt mai mulți angajați. Eforturile noastre sunt foarte mari și triplate de stresul auto-promovării și de nesiguranța vânzării de bilete. Mi-aș dori ca publicul să înțeleagă și să aprecieze asta.
Pentru tine, “dorul”, acest cuvânt cu o greutate aparte în limba română și care se regăsește și în titlul spectacolului, are o semnificație cumva mai personală?
Da. Am venit pe lume din dorul părinților mei, separați de Republica Socialistă România, care la repartiție i-a trimis pe unul în Zalău, pe celălalt în Giurgiu. Am crescut cu dorul într-o familie destrămată de eșecurile perioadei de tranziție. Trăiesc zilnic cu dorul de tatăl meu și de sora mea care au emigrat. Sau cu dorul de mama rămasă în orașul natal, de cealaltă parte a Carpaților, la 632 de kilometri distanță, și cu dorul de fiecare kilometru de autostradă neconstruit. Mi-e dor de o copilărie fără gadgeturi și social media. Lumea mea interioară are ca fundal sonor o lungă doină de dor.
Ce crezi că lipsește cel mai mult în relația dintre actor și public, astăzi?
Răspunsul e în întrebare. Lipsește relația. Relația pură și neintermediată care are loc doar pe scenă, în cadrul actului teatral.
Unde îți dorești să ajungă “Plai cu dor” în viitor? Visezi la o extensie internațională, o adaptare specială?
Departe, ca dorul călător… Îmi doresc să ajungă în turneu în cât mai multe orașe ale țării și internațional. Mi-ar plăcea să ni se alăture muzicieni, actori, dansatori, care rezonează cu povestea și au propriile lor proiecte similare. Visez la o adaptare simfonică. Sau la o colaborare cu Subcarpați. La o versiune pe muzica celor de la Pink Floyd…
Teatrul Portabil este o oportunitate rară pentru multe comunități de a experimenta cultura la un nivel înalt. Crezi că inițiativa aceasta poate deveni un model pentru alte orașe sau regiuni din țară?
De ce nu? PreInventiv, teatru și imaginație în rolul prevenției este un proiect educațional, implementat de asociația noastră culturală, care se dorește a fi preluat ca model în Iași. Avem și alte proiecte care au avut succes și impact la nivel național, aducând un plus de inspirație ofertei culturale.
Pentru noi, potențialul teatrului de a educa, de a contribui la dezvoltarea personală a tinerilor este un punct focal al inițiativelor noastre. De aceea, pe lângă producția de spectacole, oferim ateliere, cursuri, workshopuri. Este cea mai bună modalitate de a intra în contact cu potențialul spectator și de a crea audiențe noi.
Un mesaj pentru tinerii care iubesc arta, teatrul și visează să urce pe scenă, așa cum o faci tu?
Să nu renunțe la visele lor, dar să își asume faptul că o meserie vocațională înseamnă multă muncă și studiu intens, zilnic. Să citească mult, cât mai mult și din domenii cât mai diverse, să-și dezvolte gândirea critică și capacitatea de exprimare. Să lucreze la tehnica vocală și corporală și la ecologia stărilor mentale și emoționale. Să stea departe de tot ce îi poluează sufletește. Să nu facă compromisuri artistice pentru vizualizări pe social media. Sună a sfaturi băbești, dar se bazează pe experiența mea ca trainer și pedagog de arta actorului, care lucrează mult cu tineri.
Spectacolul-concert “Plai cu dor” va fi pus în scenă luni, 12 mai, cu începere de la ora 19.00, la Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu” din Lugoj. Biletele sunt disponibile la casieria teatrului și online pe iabile.ro la acest link.
Creat de Teatrul Portabil Timișoara și produs de Asociația Culturală Hoinart, acest spectacol-concert nu este doar o manifestare artistică, ci o sărbătoare a dragostei autentice, unde magia întâlnirilor e pusă sub semnul curajului, al purificării și al renașterii.
Mai multe despre Teatrul Portabil Timișoara găsiți pe:
Facebook | Instagram
Nicolae Baldovin