Tema nudului în lucrările artistului plastic Radu Pământ

Radu Pământ este un artist plastic extrem de talentat din Oradea, membru UAP România și absolvent al Facultății de Arte Vizuale Oradea, specializarea pictură, un spirit creator desăvârșit care și-a expus lucrările în galerii din întreaga țară și ale cărui creații se află în colecții din țări precum: Austria, Germania, Ungaria, Grecia, Italia, Malta, Elveția, Finlanda, Spania, Olanda, Suedia, Polonia, SUA, Paraguay, Salvador, Israel și UK.

Radu, ca orice artist, caută să ofere lumii un sens, așa cum el îl percepe, cum și-l imaginează, cum îi dictează inspirația, iar lucrările sale se află, de cele mai multe ori, într-o dinamică bombastică în raport cu lumea searbădă, anostă și, mai cu seamă, lipsită de culoare, din jurul nostru. Tehnica mixtă pe care artistul o folosește în crearea poveștilor sale pe pânză este acompaniată de tonurile reci în care culorile viguroase, aprinse de focurile intense ale pasiunii, caută parcă să-și domolească patimile.

Spre aceste arderi pasionale ne aplecăm și noi simțurile și încercăm să descoperim o lume în care tușele apăsate ale pensulei ne descriu un soi de nerăbdare, de emoție profundă, de ardoare nestăpânită pe care artistul încearcă cumva să o înăbușe în culoare.

Nudul este încă o noțiune pretențioasă la noi, care necesită o serie de explicații suplimentare și care poate fi privit și înțeles ca orice, numai ca o formă de artă nu. Orice formă de frumusețe pe care această abordare artistică o degajă se stinge rapid în adierea rece pe care crivățul bolșevic o înfige-n spate ca pe un fior pe șira asta a spinării căreia pare că-i mai trebuie câteva decenii ca să se îndrepte. Mergem mai departe, căci ne putem prinde în discuția asta de nu mai ieșim, așa ca într-o horă amețitoare pe nisipuri mișcătoare.

Există, așadar, în picturile nud ale lui Radu Pământ o gingășie pe care cu greu o mai regăsim în înfățișarea fetișcanelor de azi, o fragilitate din alte timpuri, din alte lumi, atunci când, în pântecul naturii, trupurile înmugureau la îmbrățișarea timpului. O fragilitate despre care doar din cărțile cu zâne mai afli, din basmele cu prinți și prințese sau din aceste picturi care, ca niște dogme înscrise pe papirusuri îmbibate în uleiuri și acuarelă sacre regăsite prin beciurile ființei, re-tușează ideea de Frumos.

În tot acest univers nu există abateri de la reguli, fiindcă întru Frumos normele nu există, tot ceea ce este este în acest fel pentru că nu are cum să fie altfel. Da, e ceva divin aici, și nici nu are cum să fie altfel, când artistul te așază în toiul acestei sărbători a trupului, o celebrare a virginității, o proslăvire a grației în care ființa se desfată cu delicatețe.

Dar ce ar fi o lume făr’ de păcat? Ar șopti dintr-un alt tablou, dar din același peisaj, un Scaraoțchi mult prea critic, mult prea atent la detalii și viclean exact ca miticul șarpe din grădina Edenului, pregătit să îți pună la îndoială acest univers fragil abia descoperit. Cumva, lucrările nud ale lui Radu amintesc, într-o oarecare măsură, de această răfuială eternă dintre Bine și Rău, dintre ispită și pietate, dintre exces și cumpătare, o balanță care pune în echilibru atât trupul, cât și mintea. Propun, așadar, să aruncăm o privire mai atentă și să descoperim împreună semnificația acestor lucrări ale lui Radu care te dezbracă de inhibiții.