Crina Dobârcean și poveștile-i cu zâne dintr-un aparat cu sclipiri de licurici

Au dispărut de tot poveștile cu zâne din cotidian, nici măcar un ziar școlar nu le mai menționează, iar licuricii din tavan și-au ars aripile în becurile economice care rânjesc palide la o amărâtă de idee. Nici poezia nu mai e ce-a fost, sunt doar niște cuvinte ce stau la agățat atârnate pe o buză, căci fără licuricii de pe creier nici zâna nu mai este muză.

Dar ce tot vorbim noi aici? Românul s-a născut poet, artist în toate cele, iar salvarea mult așteptată își urlă mai nou disperarea dintr-o sirenă ce toarnă-n eter fragmente muzicale din celebre marșuri triumfale. Și, ca dintr-o astfel de salvare, dorind parcă să-mi separe suferința de iritare, îmi sare-n ochi, asta e ruda mai bună a lu’ sare pe rană, universul creativ al Crinei Dobârcean. O tânără artistă pasionată de fotografie care așază în lucrările sale atâta zână și suficient licuric cât să iasă povestea savuroasă și parfumată cu frumos.

“Împletesc poezii vizuale și le expun pentru contemplări infinite. Sunt o viziune subtilă, în căutare de sens și de conectări profunde cu oamenii, mă regăsesc mereu absorbită-n gânduri și cred că sufletul este Steaua Nordului pentru creație,” ne spune Crina cu atâta poezie.

Și uite cum totul are sens acum, iar ca acest univers să capete și mai multă strălucire, vă las în compania cuvintelor Crinei care ne spune că “legătura cu fotografia a prins contur mai târziu, pe la vârsta de 23 de ani, când am primit un aparat de fotografiat profesional. Până atunci, prima cameră foto care mi-a trecut prin mâini a fost un Hama FF102 pe film, aparatul familiei mele.

Treptat, fotografia, a ajuns să fie o călătorie spre adâncurile mele ca ființă, o aliniere a mea cu mine și o formă de autodescoperire. Îmi place să merg cu conceptele într-o zonă viscerală, de identitate, emoții și sentimente. Intenția mea este să surprind prin simplitate și să aduc un strop de inspirație în viața privitorilor.”

“Când vine vorba de fotografierea altor persoane, îmi place să scot la suprafață esența lor, să scriu, cu lumină, o poveste identitară de care nici ei nu știau – totul într-un mod frumos și delicat.”

“Tot ceea ce creez este în formă pură, exact așa cum curge din mine. Mă las ghidată de intuiție și de ceea ce simt în tot procesul creativ. Cu tehnicul nu prea m-am înțeles și încă avem o relație complicată. Totuși, într-o bună zi, tind să cred că vom valsa în același ritm.”

“Cred că stilul meu în fotografie este ca un caleidoscop, cu diferite nuanțe și forme. Deși nu este definit în totalitate, îmi doresc să crească în paralel cu evoluția mea. Ca direcție, înclin mai mult spre fotografia conceptuală, cea narativă, portret și autoportret, iar recent, fotografia de arhitectură mi-a captat atenția.

Și mai cred că nivelul de profunzime la care am ajuns să creez, este dintr-un declin pe care l-am avut, un declin care m-a împins pe acest drum artistic.”

“Între timp, mai colecționez stări și recuzită pentru ședințele foto, alerg pentru claritate, scriu poezii cântate din suflet, citesc rânduri din oameni și natură, sau doar mă las să fiu.”

Mai multe despre Crina Dobârcean găsiți pe:
Instagram