Cătălin Crețu este genul de personaj despre care auzi doar dacă, cumva, cine știe cum, îți este dat a.k.a. băgat sub nas. Motivul sau, mai bine zis, scuza este aceeași, arhicunoscută și tocită până la finețe/uri, anume, societatea și ale ei neajunsuri. Nu e chiar așa, mai ales ca omu’ ăsta face atât de multe chestii mișto încât, ca în bancul acela, îl ratezi doar dacă îl ocolești. Iar aici mai ușor cu râsu’, bine?!

Cătălin, iar acum o spunem direct, ca la comunicat, are o creație bogată în care se regăsesc lucrări în diferite genuri, de la muzică de cameră, corală și opusuri simfonice la muzică electronică, muzică asistată de calculator, instalații, lucrări multimedia interactive, etc.

A publicat articole și studii de specialitate și este cercetător științific la Centrul de Muzică electroacustică şi Multimedia și cadru didactic asociat al Universității Naționale de Muzică din București, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și director executiv al Festivalului de Arte Noi InnerSound. Haideți, așadar, să ne lămurim cam cum e cu toate astea și la ce “doamne ferește” se referă muzica asistată de calculator!

Salut! Într-o lume în care omul este tot mai privat de el însuși, ce mai poate să însemne, să producă valid pentru societate, arta ca formă de exprimare umană?

Salut! Arta în general, muzica în particular au încă multe de spus. Sensibilitatea artistului poate să transforme lumi. Acolo unde ea există, minunea e posibilă.

Multă vreme implicarea tehnologiei în planul expresiei artistice era considerată o alterare, o bagatelizare, atât a artistului cât și a operei în sine. Cât s-a schimbat cu timpul această percepție, mai ales la noi?

Această percepție ține de educație. Tehnologia înseamnă îmbunătățirea instrumentelor de orice tip. Un pian mai bun, un clarinet mai bun sau un computer mai bun înseamnă progres. Ține de artistul utilizator modul în care folosește instrumentul. El este cel care bagatelizează sau ridică la nivel de capodoperă lucrarea.

Compozițiile tale se ghidează după niște algoritmi foarte complecși, greu de descifrat de publicul larg ghidat de alte interese. Care crezi că ar fi canalele de comunicare potrivite pentru ca acest tip de artă să fie mai accesibilă maselor?

Publicul nu este condiționat de descifrarea algoritmilor, el fiind ascultător de muzică sau amator de artă.  Pentru cei interesați, există posibilitatea workshopurilor explicative – ca evenimente separate – sau explicații la începutul/finalul concertelor.

Despre operații asistate de calculator s-a mai vorbit însă, în contextul actual în care mai că suntem una cu gadgeturile pe care le folosim, aproape că ni se pare o absurditate să vorbim despre muzică asistată de calculator. Desigur, ca și în cazul operațiilor medicale și muzica este un gest, o înfăptuire, ce are la bază omul. Ei bine, la ce se referă mai exact astfel de lucrări?

Compoziția asistată de computer se referă la faptul că ideea compozitorului este mediată de calculator pentru a putea fi ascultată. Ea se dezvoltă în timp real cu ajutorul unor limbaje specializate și este “sunată” cu instrumente virtuale. Practic, se modifică paradigma clasică, în sensul că partitura apare la finalul interpretării. E ca și cum Bach-ul contemporan gândește o compoziție, dar nu o scrie, ci dă computerului algoritmul gândului care crește organic în templul digital.

The Somatist, The Entropist & The Skeptic este o inedită instalație colectivă și participativă care combină arta cu știința pentru a genera conștientizare asupra responsabilității pe care o avem în relația cu tehnologia, va fi prezentată publicului pe 19 noiembrie, la Rezidența9 din București. Expoziția va dura până pe 20 decembrie.

The Somatist, The Entropist & The Skeptic este o expoziție interactivă în care se dorește aducerea în prim plan a “responsabilității pe care o avem în relația om-tehnologie”. A devenit sau este în curs de a se transforma acest raport într-o hibă pe care omul nu o mai poate controla? Simt că există aici un soi de îngrijorare în direcția aceasta, cu toate că pare o alăturare care, la un moment dat, era inevitabilă. La ce ne face atenți, mai exact, aceasta responsabilizare?

Din punctul meu de vedere, relația cu tehnologia are un substrat moral neglijat deseori. Ea s-a emancipat și s-a transformat din instrument în partener de creație. Responsabilitatea este de ambele părți. E o negociere continuă.

Nu o să te întreb ce pregătești pentru expoziția aceasta, nu aș vrea să stric o eventuală surpriză, însă, cu ce gen de filtre ar trebui să îmi echipez ochii, percepția, în momentul în care pășesc în spațiul de la Rezidența9?

Recomand eliminarea filtrelor și a prejudecăților. Și mai recomand exces de luciditate. Pentru expoziție și în general. (zâmbește)

Ai o serie de proiecte care au trecut deja granițele țării despre care, însă, la noi se știu foarte puține lucruri sau trebuie să fii un degustător înrăit de abordări avangardiste pentru a fi la curent cu noutățile din zona asta. Ei bine, unde se greșește? În distribuirea informației? Lipsa celor care să o poată perceapă? Sau simplul fapt că nu suntem, istoricește vorbind, chiar un popor erudit?

Ca să te parafrazez: “nu suntem, istoricește vorbind, chiar un popor erudit”! Am schimbat doar semnul de punctuație de la final. Nu sunt adeptul găsirii de vinovați. Cred că ar trebui să facem mai mult pentru educație.

De care proiect sau compoziție te simți cel mai legat și de ce?

Asta e o întrebare grea. Cred că de următorul/următoarea. Pentru că mă menține viu.

Ce ai fi vrut să se știe despre tine dar, din varii motive, încă nu se cunoaște?

Nu sunt un acusmatic, nu țin secrete artistice profunde, de obicei “dau din casă”. Uite, ceva din trecut: am organizat în Petroșani – obârșia mea – un concert simfonic cu o orchestră din Timișoara în timp ce eu eram student în București. Era prin 1996, tehnologie de comunicare rudimentară. Management la firul ierbii.

Și încă ceva. Am avut o trupă de rock fantastică în anii ’90: D’aia.

Cum crezi că va arăta lumea ta, în sensul de cum se vor raporta oamenii la numele tău, atunci când în univers vor rămâne doar proiectele și compozițiile tale?

Nu va fi “lumea mea” sau “numele meu”, vor fi crâmpeie, frânturi oscilatorii ce străbat un spațiu pe care încă nu îl putem gândi.

Experimentul în universul sonor pare o explorare ce nu are o finalitate deși multe din bazele sau schemele muzicii nu s-au schimbat. Ei bine, cum ai descrie un astfel de scop ultim al creațiilor tale?  

Nu am un scop ultim, dar am un gând ultim pentru acest interviu. Muzica e cea mai abstractă dintre arte. În același timp, fizicienii caută “teoria întregului” în stringuri, un fel de universuri paralele pe care încă nu le putem înțelege rațional. Lumi care coexistă la niveluri de vibrație diferite. Muzica poate să medieze, să unifice universurile, pentru că ea este cea care operează cu corzi. Dacă muzică nu e, nimic nu e.

Mai multe despre Cătălin Crețu găsiți pe:
Website | Facebook

Foto copertă: (c)  Sabina Ulubeanu

The following two tabs change content below.

Nicolae Baldovin

Editor / Rockstar at Cultartes Magazine