Cum să mai auzi și de The Ghost Of 3.13 când în timpul ăsta care curge înspre niciunde, ochii privesc doar înspre ce sunt obișnuiți să vadă? Văz, auz, exact acele simțuri care ar trebui să contribuie la formă, tocmai ele se așează, ca speriate de un monstru d-ăsta al subpaturilor lumii în care trăim, într-un colț și mai că le auzi suspinând. Dar nu e totul pierdut, știi că undeva în acest Univers, există arta, acel impuls care te face să revii, să reînvii, să începi din nou să auzi, să vezi. Mihai Costea, prin muzica sa, devine un soi de scop, mai mult decât om, căci propune trăire. Ca la o tarabă într-un târg de vechituri, acolo unde găsești lucrurile uitate, catrafuse care au un ceva ce te fac să vrei să le pui în casă, pe perete, lângă pat, pe noptieră.
Din Nimic s-a făurit Universul. Cred tot mai adânc în forma asta de gândire. Am dat peste atâta Frumos, peste Ceva-ul ce-mi lipsea din fire, tocmai acolo unde nu căutam, unde, teoretic, nu era nimic. Știu, probabil că am dat când a trebuit, el doar a stat acolo așteptând momentul în care eu aș înțelege.
‘Nocturnal’ se numește Ceva-ul care, până acum juma de oră, era Nimic-ul din care urma să-mi crească, asemeni unor brațe care să mă ajute să apuc mai bine înțelesuri, căi peste căi către un nou Univers. Da, sunt de acord, nu e neapărat peisajul acela cu unicorni și zâne, or fi fost și astea incluse, la un moment dat, însă apăsarea poate fi chiar o trăire mult mai autentică. Dar asta cred că vom descoperi pe parcurs. Cred.
Mihai spunea undeva că materialul este rod al viselor și coșmarurilor crescute în secătura asta de arbore, mai ceva ca pomul fatidic, al izolării. O fi. Însă ascultarea… vai, vibrația aceasta mormântală cred că era de multă vreme în artist. E ca la Chopin, că tot are și el niște Nocturne, sau ca prin Elegiile lui Shostakovich. Astea nu ies așa, ele devin. Pulsează în interiorități ca într-un cocon, ca într-o inimă separată, așteptând momentul potrivit. Cred că despre asta e vorba cu muzica de pe ‘Noctural’. E un fel de sincronizare. Te așteaptă. Clădește, însă pe un anumit fundament. Deși de poveste așa, mai ales prin structura ei clasică, visarea este una prinsă în real. Fără norișori și plutiri aiurea. Iar dacă există posibilitatea norilor, a cerului, acesta e adus aici, în planul imediat, în camera celui care ascultă, în calea sa către… cine știe unde.
Dincolo de toate aceste aspecte se plasează perspectiva asta a provenienței artistului, în general vorbind. Locul de unde își trage prezentul, în care și-a construit istoria interioară. Copilăria, adolescența sunt scene care creează întreaga acțiune a filmului care devenim mai târziu. Ei bine, Mihai este din Călărași, un oraș mic, provincial. Am experiența traiului într-un târg de provincie și, exact ca în satul lui Blaga, timpul curge altfel aici. Există alte apăsări. Sunt cele care nu se grăbesc, care zăbovesc pe umerii ființei. Care se simt aproape fizic și-n care coșmarul stă sprijinit de bezna din stradă. Doar un felinar mai pâlpâie și s-așează în peisaj ca lumânarea-n pieptul lumii.
M-aș mai întinde, dar unde? Știu din copilărie că, dincolo de plapumă, există mereu un monstru care abia așteaptă să te apuce de picioare. O să trag până peste urechi muzica asta lânoasă, grea, dar care mă liniștește imediat ce trece frisonul cearceafului rece.
“Nocturnal” poate fi găsit integral pe pagina de Bandcamp a proiectului.
Mai multe informații despre The Ghost Of 3.13 găsiți pe: Facebook | Bandcamp | Spotify
Nicolae Baldovin