Dena Denis este un artist plastic din Brașov care, în ultima perioadă, are o ascensiune mai mult decât interesantă. Cu o serie de expoziții prin țară și o serie de picturi cât se poate de, hmm, intrigante, Dena este o figură foarte atractivă pentru spațiul artistic de la noi.

Simți că mai este arta, la noi, privită cumva ca o activitate neobișnuită? Este artistul un fel de, hmm, spiritual homeless, ca să zic așa, al societății moderne românești?

Deși încă există persoane care pot considera că un artist este un pierde vară, un om care nu muncește și doar mâzgălește o pânză sau zdrăngăne la un instrument, cred că în ultimii ani arta a reînceput să fie iubită și apreciată. In ultimii 2-3 ani a avut loc o explozie de artiști- pictori, sculptori, fotografi, designeri, muzicieni, etc- oameni care au prins curaj și își doresc să împartă arta lor cu toți cei din jur. Acești minunați artiști noi sunt sprijiniți de familia lor, de prieteni, ceea ce este minunat deoarece cu mulți ani înainte, nu prea erai sprjinit de nimeni- uneori nici familia nu accepta ce ești și ce faci și era foarte greu să te eliberezi și să creezi ce simți. Arta, în opinia mea, înflorește pe zi ce trece. Incet, încet acești artiști reușesc să trăiască din arta lor, să facă ce le place și să se și întrețină. Și oare asta nu este un aspect minunat? Să îți împarți viziunea cu cei din jur și să și poți trăi fericit și împlinit din arta ta.

Observ, peste tot pe unde mă uit, tot soiul de “artiști”, de fotografi, de nu mai știu ce, toți cu pretenția de a fi recunoscuți ca mari creatori. Crezi că artistul român are nevoie de un proces de autocritică sinceră pentru ca “piața” să capete cumva valoare?

Intr-adevăr, cum spuneam, au apărut multi artiști într-o perioadă scurtă de timp. Acum depinde de viziunea fiecăruia. Din punctul meu de vedere, de exemplu, toți ne naștem artiști- toți putem să ducem un anumit lucru sau proces, la rang de artă. Asta depinde și de susținerea celor din jur, drumul pe care îl alegem, aspecte financiare, etc. Uneori, așa cum spui și tu, pot să apară persoane care nu au nicio legătură cu arta, oricare ar fi ea și să se considere mari pictori, fotografi, instrumentiști, designeri etc. Diferența dintre artiști și cei care se autointitulează astfel, este sufletul și iubirea pentru artă, autenticitatea și dăruirea. Nu simpla denumire. Marii creatori de care vorbești tu… nu au aceeași iubire și implicare, sunt uneori falși, o fac pentru publicitate ori un venit extra… din păcate. Artiștii reali se cern pe parcurs… fiecare își formează un grup de sprijin, o clientelă, o piață dacă vrei- și nu discut despre un număr maaaare de clienți, ci de calitatea lor, de omenia lor și sufletul lor. Cel puțin pentru mine asta face diferența. Un artist bun trăiește în artă și se înconjoară de oameni ca el.

De ce te folosești ca să îți sporească momentele de inspirație? Există, până la urmă, inspirația asta ce te lovește așa din senin sau e mai mult un mit, iar totul este doar rezultatul perseverenței într-o idee

Inspirația este peste tot în jur. Uneori mă lovește exact așa cum spui tu, din senin. Mă pot inspira din absolut orice este în jur, pentru că din punctul meu de vedere, tot ce ne înconjoară poate deveni artă sau poate fi un mijloc de a creea. Nu pot să spun că am traversat vreodată o perioadă fără inspirație. In schimb am traversat o perioadă în care aveam prea multe idei și nu mă puteam concentra să aleg una cu care să încep o colecție nouă. Asta încă o pățesc des.

Dacă o pictură de-a ta te-ar opri pe stradă, ce crezi că ți-ar zice? Te-ar recunoaște? V-ați împrieteni? Ați vorbi despre…

Hehe. Depinde care pictură… Sper că m-ar recunoaște pentru că deși este creația mea, întotdeauna putem regăsi o parte ascunsă în absolut orice se află în jurul nostru. Astfel că aș dori să o cunosc mai bine- probabil aș întreba-o dacă e fericită în tabloul pe care i l-am creat sau dacă simte nevoia de a scoate sau adăuga ceva. Cu siguranță și ea ar dori să afle care este motivul pentru care am zămislit-o și de unde am avut ideea sau inspirația de a-i da astfel viață. Ar fi un dialog interesant, ne-am cunoaște reciproc și am putea exprima cu sinceritate ce simțim și ce ne dorim și poate așa ne-am ajuta reciproc să evoluăm.

Ai avut o serie de expoziții prin țară. Ei bine, ce fel de oameni participă la astfel de eveniment? Crezi că înțeleg, că relaționează cu ceea ce văd sau prezența lor acolo este doar din simplul fapt că acest lucru îi face, hmm, să pară mai cool?

Depinde foarte mult de locul în care expui- uneori întâlnești oameni de vârsta ta sau vârste apropiate, majoritatea și ei artiști, care vin și te susțin chiar dacă nu te cunosc, ori vin doar așa pentru distracție și încearcă să îți ofere critici, de multe ori livrate într-un mod nu foarte constructiv, ci mai degrabă într-un unul care te și jignește sau descurajează. Insă în timp înveți să nu accepți orice critică nefondată și să nu te mai afecteze atât de mult. In anumite locații te vezi înconjurat numai de prieteni, artiști sau nu, care vin special să te vadă și să te incurajeze- astfel te simți apreciat, iubit și ai putere să continui ce ai început. In anumite locuri am mai pățit chiar să fiu înconjurată de persoane necunoscute, +50-60 ani, iubitori de artă și frumos, care se adunau în locurile respective de fiecare dată când era un eveniment cultural- pentru ei asta reprezentă ca un mers la biserică. O biserica în care arta este Dumnezeu și privirea tablourilor reprezintă slujba. Pentru acești oameni, cultura semnifică mult, se hrănesc cu ea, o respiră, o văd și o aud în orice detaliu mic și insignifiant al vieții. Această specie aparte de iubitori de artă este însă pe cale de dispariție… ceea ce mie mi se pare foarte trist…poate avem o șansă să întâlnim acest fel de oameni în generația nouă care ne prinde din urmă rapid și cu multă pasiune și sete de cunoaștere.

Legat de asta, de ieșirile la plimbare cu creațiile prin țară. Există vreun beneficiu real? Simți că ceva s-a schimbat în vreun fel odată cu asta? E dificil, material și logistic să zicem, să îți promovezi arta astfel?

Mă schimb eu în primul rând… cu fiecare ieșire văd ce și cum se întâmplă în diverse locuri, ce fel de public există, ce mișcare artistică predomină. Cunosc oameni artiști, critici, presă, public, etc, cu care țin legătura, iar apoi ne împrietenim, ne promovăm reciproc și ne apreciem unul pe altul astfel cum suntem. Autentici, pasionați, iubitori de frumos. Este dificil uneori din punct de vedere logistic și material, mai ales dacă nu faci parte din Uniunea artiștilor plastici. Nu poți expune în locațiile Uniunii, nu te invită ei să expui (căci doar așa ai avea o șansă- ori dacă ești un super extra mega artist cunoscut în rândurile lor) și chiar te refuză în față în momentul în care le spui că nu faci parte din Uniune- fără măcar să îți dea șansa să le arăți ceva din munca ta. Am pățit-o de mai multe ori și am renunțat să îmi doresc să expun pe simezele Galeriei X sau Y. Cunosc membrii ai Uniunii care au ajuns membri doar cu un liceu de 4 ani sau o facultate și totuși arta lor nu exprimă nimic sau nu au lucrat mai nimic. Cel puțin pe mine nu mă mișcă asemenea persoane. Am cunoscut și artiști fără școli în domeniu, care atunci când îți prezintă picturile lor, operele lor, te lasă fără respirație. Despre asta este vorba de fapt- arta trebuie să impresioneze- nu trebuie ca artistul să poarte titulatura de artistic plastic membru al vreunei uniuni. Uneori 25 de ani de experiență în orice domeniu al artei, 25 de ani de talent și muncă pot să doboare 4 ani de școală, și asta am văzut-o de foarte multe ori cu ochii mei. Mai mult decât atât, pe lângă aceste dificultăți mai este și aspectul material- care este problematic în anumite locații (private- căci astfel cum spuneam, greu te atingi de locațiile care țin de Uniune astfel că îți rămâne opțiunea de a te adresa galeriilor private) deoarece se cer sume exorbitante pentru a expune- de la 250 lei pe săptămână de expoziție și până la 2000 lei. Dacă eu ca artist investesc deja sumele astea în executarea operelor mele, cum să îmi permit să dau atât de mulți bani pe o săptămână de expoziție? Adică, de unde să dau atât? De multe ori locațiile acestea nici nu ajută cu promovarea evenimentului, cu invitații, cu presă ori critici sau curatori. Atunci eu de ce să arunc acești bani pentru că tablourile mele să atârne undeva frumos? Aș putea foarte bine să investesc în online și să vând acolo dacă asta îmi doresc. Și asta și funcționează. In clipa în care eu aleg un loc de expus o fac pentru că respect acel loc, îl iubesc, îmi e drag și îmi doresc să fac parte din acea lume. Dacă locația însă mă refuză că nu fac parte din Uniune sau că nu am suficienți bani să expun acolo, tot respectul și toată dragostea se duc. Eu caut locații care să aprecieze și să susțină arta și artistul. Nu să îngroape artistul în datorii și în descurajare.

Este Romania chiar un loc în care un artist își permite să viseze?

Da! Clar! Romania este minunată! Este o țară frumoasă, cu o istorie bogată și o geografie colorată. O țară cu oameni blânzi și buni și iubitori, o țară cu mulți artiști și multe genii. Aici poți visa foarte mult și poți chiar să începi să lucrezi pentru a îți îndeplini visele și visurile. Se poate! Greu, cu răbdare, cu sprijin…. dar se poate! Un artist poate trăi și visa frumos în România.

Ce faci când nu pictezi?

Când nu pictez sunt la cursuri la Galerie. Predau la o galerie de artă în Brașov- Ora 0- o locație minunată și în care artiștii se simt apreciați. Am aici cursuri pentru copii și adulți, ateliere creative, evenimente și expoziții. In cazul în care nu mă găsiți la galerie, cu siguranță mă găsiți la vreun concert în Rockstadt- a doua mea casă. De când există această locație cred că am fost la 90% dintre concerte, încercând în felul meu să susțin și să promovez scena locală și nu numai. Iubesc muzica, iubesc muzica rock și metal, iubesc oamenii care fac muzică sau iubesc la rândul lor muzica. Mai mult decât atât, Rockstadt chiar susține artiștii! Nu numai muzicieni. Aici au loc inclusiv expoziții de fotografie, pictură, gravură, lansări de carte, etc. Este un loc care înțelege sacrificiul și lupta de a crea arta într-o societate adeseori monocromă și tristă și astfel îndeamnă la visare și creație- lucru care se întâmplă foarte rar la noi în țară. In concluzie….în aceste două locuri mă puteți găsi mai mereu, ori cu pensula în mână ghidând cursanții să se auto-depășească, ori dansând în fața unei trupe care merită susținere și apreciere.

Cea mai mișto treabă care ți s-a întâmplat ca artist?

Mereu mi se întâmplă lucruri mișto și faine ca artist. Nu știu dacă aș putea spune care a fost cel mai fain eveniment trăit. Mă simt fericită și împlinită de fiecare dată când un alt artist îmi oferă un feedback fain sau un admirator al lucrărilor mele îmi povestește ce sentimente îi transmite tabloul, cum visează să expună opera mea în casa lui. Mă simt mega apreciată și atunci când o revistă ori un ziar dorește să scrie despre mine și să mă cunoască- cum faci tu acum. (zâmbește) Incerc și reușesc să mă bucur de aceste momente, de fapt cu ele și rămâi, cu gesturile și vorbele de admirație, iubire, prietenie, încurajare- practic cu răspunsurile și reacțiile celor din jur la adresa ta și a lucrărilor tale.

Cum ar suna arta ta dacă în loc de culori ai folosi note muzicale?

Wow. O întrebare care are un răspuns pe cât de simplu pe atât de complicat. In urmă cu vreun an am pus mâna pe bass pentru prima dată. A fost dragoste la prima vedere. Am început să cânt melodii pe care le ascultam și iubeam de ani de zile și îmi doream să le interpretez în stilul meu. In acest moment dacă ar fi să transform culorile în note muzicale, eventual să le pun pe bass și să adaug și o chitară, tobe și chiar clape, probabil tabloul/melodia mea ar suna total diferit de ce cunoaștem ca stil/ curent muzical. Nu m-aș încadra în ceva aparte dar cu siguranță ar avea riff-uri originale, influențe de metalcore dar și de black, porțiuni jazzy și solo-uri progresive menite să te ridice, un intro și un outro spre trapcore și totul ar fi presarat cu multă teatralitate și dans, cu scopul de a trăi arta cu toate simțurile și de a te bucura de fiecare clipă și sunet în parte. Ar avea clar și breakdownuri, la propriu și la figurat, cu scopul de a-ți aminti cât de ușor poți să cazi dar și cât de ușor te poți ridica să construiești ceva nou. Ar fi o artă aparte, cu bune și cu rele, exact ca viața.

Ce folosești, ca material, ca tehnică, la picturile tale? Te-ai gândit să folosești materiale mai neconvenționale, nu știu, ketchup-ul, vreo cremă de machiaj…?

Folosesc tot ce prind la îndemână (iubirea mea cea mare este totuși cuțitul). Am folosit ca instrumente: degete, picioare, coate, antebrațe, genunchi, pensule, pensule de machiaj, bureți de vase, cârpe, șervețele, sticle, borcane, paie, pungi, cuțite, furculițe, pensule, etc. Am folosit ca ingrediente/materiale de lucru: mărgele, hârtie igienică, hârtie creponată, CD-uri, viniluri, borcane, sticle, materiale textile, aracet, picătura, uleiuri, mâncare, ingrediente raw vegane, ceaiuri, condimente, perle, mărgele, ojă, bucăți de machiaje, fire, cabluri, lemne, crengi, frunze, fructe, flori, păr, pene, etc. Am topit în culori diverse mâncăruri sau condimente pentru a obține o cromatică specială, o textură originală, am combinat lacuri cu vopsele și resturi de rugină, pământ, frunze, fructe etc. Am făcut multe combinații ciudate în tablourile mele.

Ai niște nuduri destul de hot, voluptoase așa. Ei bine, cu ce personaj, rupt din tablourile marilor pictori, crezi că s-ar culpa ele?

Pffff… Depinde care din nuduri.. S-ar putea combina și ar face chiar o pereche interesantă cu Bărbatul disperat al lui Gustave Courbet (una dintre picturile mele preferate) ori cu Bărbatul cu mănușă al lui Tiziano Vecellio. Poate nudurile mele ar fi atrase și de bărbatul care țipă în tabloul lui Edvard Munch- ar fi o provocare să afle motivul pentru care acesta țipă. Știu sigur că nudurile mele l-ar fi îndrăgit pe Van Gogh- portretul lui binecunoscut este apreciat și iubit pretutindeni! Să nu mai zic de autoportretele lui Dali sau Picasso- printre preferații mei de altfel.

Ai vreun artist plastic despre care poți spune că te inspiră? Ce i-ai spune dacă te-ai întâlni cu el?

Dintre artiștii care nu mai sunt în viață, aș avea mulți care mă inspiră: Dali, Picasso, Munch, Klimt, Van Gogh, Da Vinci, Caravaggio, Rubens, Cezanne, Monet, Manet, Grigorescu, Luchian, Pollock, Mondrian și să nu uităm de Kandinsky! Nu știu dacă aș putea să le spun ceva, cred că i-aș fixa cu privirea plină de uimire, bucurie și extaz și nu aș putea scoate nici un cuvânt, aș fi pur și simplu fericită să stau în prezența lor. Cât despre artiștii contemporani, am avut onoarea și bucuria să cunosc câțiva chiar din țara noastră, care mă inspiră și îmi fac sufletul să tresalte când le privesc operele ori când am un dialog cu ei, artiști precum Flaminia Luca, Getty Tatomir, George Stanciu, Nora Cupcencu, Dana Coatu, Tony Mott, Raluza Cozma, Gabriela și Dumitru Schiopu, Iulia și Traian Tsamuris, Sebastian Beianu, Andrei Dincă (unii cunoscuți chiar recent dar pe care i-am admirat de la prima vedere, să zic așa)- artiști care au un stil unic, un zâmbet magic, o energie incredibilă și îți transmit efectiv iubirea și pasiunea lor pentru artă.

O puteți urmări pe Dena pe Facebook.

The following two tabs change content below.

Nicolae Baldovin

Editor / Rockstar at Cultartes Magazine