Ce poate spune despre o grădină o frunză care fluieră? Dar niște pari de lemn care au susținut timp de cinci ani pomii unei livezi? Sau un supermarket, privit ca un fel de arhivă contemporană a semințelor? În “Cultivators of Life: Growing Seedbeds of Knowledge”, grădina nu este un subiect pe care artiștii îl ilustrează, ci un punct de plecare pentru a urmări relații care se întind mult dincolo de ea: între sol și memorie, între migrație și plante, între hrană și economie, între biodiversitate și felul în care ne imaginăm viitorul.
Expoziția, curatoriată de Adelina Luft și Krisztián Gábor Török, poate fi vizitată până pe 31 decembrie 2026, la MODEM – Centrul de Artă Modernă și Contemporană din Debrecen, și reunește lucrări de Alex Bodea, Annalee Davis, Aterraterra, Colectivo Suumil Móokt’aan, Fuzzy Earth, Harun Morrison, Horia Bernea, Kitti Gosztola & Bence Pálinkás, Marina Sulima, Martin Piaček, Mónica de Miranda, de Onkruidenier Collective, Orsolya Gál, PARI feat. Anang Saptoto și Raluca Popa, alături de documentarea artistică a grădinilor realizată de Irina Bobei, Maria Doni și Gabriela Cozma.
Într-unul dintre proiecte, Kitti Gosztola și Bence György Pálinkás pornesc de la o tehnică arhaică prezentă în mai multe culturi: fluieratul în frunză. În “Emigrant Melodies: Leaf Whistling”, frunza devine instrument doar atât timp cât păstrează suficientă apă și flexibilitate. Sunetul depinde, așadar, de anatomia plantei, dar și de corpul celui care cântă. În timpul rezidenței de la Stația Experimentală, artiștii au făcut un atelier în care participanții au experimentat sunetele diferitelor plante și au cântat împreună două variante ale unei melodii asociate lui Béla Bartók, una în maghiară și una în română. Titlul lucrării trimite la ideea „melodiilor emigrante” despre care Bartók vorbea în raport cu circulația culturilor și a cântecelor din Europa Centrală.
La Marina Sulima, relația dintre cultivare și sol capătă o formă mult mai puțin inocentă. “Of Climbing Vines and Copper Crystals” urmărește povestea sulfatului de cupru folosit în viticultură: substanța care protejează vița-de-vie de anumite boli poate, acumulându-se în sol, să afecteze râmele, ciupercile și alte organisme care îl fac viu. Sulima construiește în jurul acestui paradox o instalație din desene, ceramică și sticlă de laborator și leagă istoria fungicidului de Paștele Blajinilor, tradiție din Moldova în care comunitățile se întâlnesc în cimitire, împart mâncare și vin. Întrebarea devine una foarte concretă: cum ar putea arăta o relație mai atentă între ceea ce cultivăm, ceea ce bem și organismele din sol care fac posibilă această cultură?
Și lucrurile care par să aparțină trecutului continuă să lucreze în prezent. În “Survey for a Dormant Orchard (A Few Notes on Land Ownership)”, Martin Piaček prezintă niște pari de lemn care au fost folosiți inițial pentru a susține pomi tineri în livada sa din Rajka, Ungaria. După cinci ani, lemnul a început să putrezească, iar parișorii au fost înlocuiți. Recuperați din livadă, ei ajung acum într-o nouă structură sculpturală care vorbește despre măsurare, delimitare și proprietatea asupra pământului. Obiectele nu sunt, deci, desprinse de funcția lor anterioară, ci păstrează în ele timpul în care au fost folosite.
La Annalee Davis, grădina se intersectează cu istoria plantației, cu memoria colonială și cu forme de cunoaștere transmise între femei. “Pray to Flowers – A Plot of Disalienation” pornește de la un proiect în care artista a transformat curtea unei Case a Femeilor din Sharjah într-o grădină de plante medicinale, cultivată împreună cu grădinari și membri ai comunității. Plantele au fost recoltate pentru ceaiuri, iar semințele au fost păstrate și puse în circulație. Lucrarea textilă care însoțește proiectul aduce laolaltă broderie, croșet și aplicații, dar și materiale asociate istoriei și culturii din Barbados. A fost realizată colectiv, împreună cu femeile care au participat la construcția ei lentă, fir cu fir.
În “Earthworks – Invisible Gardens”, Mónica de Miranda privește solul ca pe o arhivă. Nu doar ca materie, ci ca loc în care se păstrează urmele violenței coloniale, ale luptelor pentru eliberare și ale rezistenței. Pornind de la gândirea lui Amílcar Cabral, agronom și lider anticolonial, artista propune o înțelegere a solului ca organism istoric, aflat permanent în transformare. Semințele, corpul, pământul și memoria se întâlnesc astfel într-o lucrare despre reparare și despre posibilitatea ca ecologia și memoria istorică să fie gândite împreună.
Uneori, ceea ce pare „invaziv” este doar o relație pe care nu am învățat încă să o privim din toate unghiurile. În instalația audio “The Greatest Forest”, colectivul Aterraterra pune în dialog păsări înregistrate în Pădurea Mare din Debrecen și în Sicilia. Printre plantele care apar în poveste se află Phytolacca americana, considerată specie invazivă în multe țări europene. Dar fructele ei sunt consumate de păsări, care îi răspândesc semințele, iar răspândirea plantei este legată și de intervenția umană și de transformarea habitatelor. Pădurea imaginată de artiști devine astfel mai puțin un teritoriu delimitat și mai mult o rețea de mișcări, hrană, specii și intervenții.
O altă lucrare pornește chiar de la o sărbătoare locală. Pentru “Triumphal Carriage (Flower Carnival)”, Alex Bodea a imaginat un car alegoric pentru Festivalul Florilor din Debrecen, construit nu din flori cultivate și aranjate pentru spectacol, ci din plantele sălbatice și protejate ale zonei. Pe o parte a desenului apar plantele, iar pe cealaltă, o hartă taxonomică a lor. Ceea ce de la distanță poate părea o masă complicată de buruieni se transformă, la o privire mai atentă, într-o formă de viață exuberantă.
Orsolya Gál privește orașul prin aceeași lentilă a permeabilității. “Layers of Memory”, începută în timpul unei rezidențe la MODEM, pornește de la hărți vechi și desene botanice găsite în biblioteca Colegiului Reformat din Debrecen și urmărește transformarea orașului de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în prezent. Grădinile, terenurile libere și pământul rămân în colaj ca suprafețe prin care urmele vieții pot trece, în timp ce clădirile și suprafețele construite devin din ce în ce mai impermeabile. Orașul apare astfel nu ca un plan fix, ci ca o acumulare de urme și relații care continuă să se transforme.
Pentru Raluca Popa, o rezidență poate începe și de la o imagine aparent banală: copaci rupți după o furtună, ramuri suspendate nefiresc între alte ramuri, trunchiuri tăiate și strânse într-o curte. În “My Best, A-Z (after Tuttle)”, experiența este pusă în legătură cu ideea că tindem să interpretăm lumea prin instrumentele pe care le avem deja la îndemână. Artista revine la desen și construiește 26 de lucrări, câte una pentru fiecare literă a alfabetului, inspirate nu de plante, ci de obiecte și materiale folosite pentru a construi, repara, lega sau proteja: sârmă, lemn, pânză, ață, tuburi, bandă adezivă, cuie. La final, acestea urmează să fie reunite între paginile unei cărți, într-un „ierbar incomod” al instrumentelor și gesturilor.
Iar dacă o grădină poate exista în literatură? Harun Morrison a început să adune descrieri de grădini din romane, poezii și alte texte în timp ce lucra la o grădină comunitară pentru o bibliotecă din Marea Britanie. Pentru ediția de la Debrecen, arhiva sa de grădini imaginare este citită în limba maghiară de muziciana Adele Mede, care adaugă fiecărui text răspunsuri sonore discrete. “Readings of a Selection of Fictional Gardens” face astfel o trecere continuă între grădina imaginată și cea reală: între locul despre care citim și locul în care ne aflăm.
Într-o altă lucrare, De Onkruidenier urmărește călătoria unei semințe prin sol, agricultură, migrație, gastronomie și supermarket. “On the Same Ribbon: Holding a Seed, Unfolding a Landscape” pornește de la ideea că diversitatea genetică nu este un lucru fix, care poate fi pur și simplu conservat într-o bancă de semințe. Ea continuă să se modifice prin cultivare, adaptare, migrație și practici culinare. Un pumn de făină, o nucă sau o sticlă de ulei devin astfel urmele unor istorii mult mai lungi de circulație și transformare.
Din Yucatán vine o altă formă de a privi întoarcerea la pământ. Suumil Móokt’aan Collective – Valiana Aguilar documentează efortul unei comunități de tineri care se reconectează cu teritoriul după generații de deplasare provocată de degradarea solului, monocultură și schimbări climatice. Prin recuperarea unor practici mayașe de cultivare, îngrijire a semințelor și a albinelor și prin dezvoltarea unui sistem de agroforestieră sintropică pe un teren folosit anterior pentru monocultură de henequen, regenerarea devine și un proces de refacere a relațiilor: cu hrana, cu cunoașterea transmisă de înaintași, cu alte specii și cu teritoriul.
Iar în “Customers 4.0”, PARI feat. Anang Saptoto mută discuția către relația dintre cei care cultivă hrana și cei care o cumpără. În timpul pandemiei, Saptoto a fotografiat oamenii care cumpărau recoltele unor grupuri de agricultură urbană din Yogyakarta, combinând portretele lor cu imaginile produselor comandate. Catalogul săptămânal de vânzare devine astfel și un spațiu de recunoaștere: nu mai vedem doar ce se vinde și ce se cumpără, ci oamenii și relațiile care fac posibilă această mică infrastructură alimentară.
Printre aceste lucrări contemporane se află și “The Garden Evening 12”, pictura lui Horia Bernea din 1992. Curatoarea Adelina Luft o vede ca pe o piesă care intră într-un dialog neașteptat de puternic cu celelalte practici din expoziție. O curte domestică, o masă, o ladă de plastic, plante și improvizații recognoscibile dintr-un peisaj est-european compun o grădină cultivată, dar niciodată complet controlată. Este tocmai această familiaritate a imaginii, cu lucrurile ei obișnuite și imperfecte, care o leagă de practicile contemporane prezentate în expoziție.
În loc să construiască o poveste despre „natură” din afara ei, “Cultivators of Life” aduce în același spațiu lucruri care trăiesc deja împreună: plante și oameni, hrană și comerț, migrație și semințe, oraș și sol, memorie și peisaj. Iar una dintre ideile pe care Adelina Luft le formulează în jurul proiectului este că grădina ne obligă să acceptăm o formă de cunoaștere mai puțin confortabilă: aceea în care nu avem control complet, în care trebuie să observăm, să încercăm, să greșim și să așteptăm.
Poate că de aceea expoziția nu se simte ca un inventar de soluții ecologice. Mai degrabă, pune la aceeași masă practici care există deja și ne invită să le privim mai atent. Unele sunt foarte vechi, altele sunt experimentale; unele pornesc din artă, altele din agricultură, cercetare, literatură sau experiență comunitară. Împreună, ele sugerează că biodiversitatea nu este doar despre câte specii putem salva, ci și despre câte relații diferite putem păstra vii.
“Cultivators of Life: Growing Seedbeds of Knowledge” poate fi vizitată până pe 31 decembrie 2026, la MODEM – Centrul de Artă Modernă și Contemporană din Debrecen.
“Cultivators of Life” este un program cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Expoziția este un proiect al rețelei tranzit.org. ERSTE Foundation este principalul partener al tranzit.org.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă pentru conținutul programului sau pentru modul în care pot fi utilizate rezultatele acestuia; întreaga responsabilitate revine beneficiarului finanțării.
Nicolae Baldovin