ARTHUR Kornovics (SunlessArth) este un personaj aparte, un soi de haiduc boem care încearcă să reaşeze rostul lumii prin arta sa. Fotografia lui Arthur, pe lângă aspectul de suprafață, ca să zic așa, are tot necesarul pentru a produce schimbări de toate formele în structura interioară a privitorului.
CVLT: Salutare! Văzând că la tine fotografia se întrepătrunde cu natura sau invers natura cadrează în fotografie, cum și de ce alegi, mai degrabă, acele fărâme de imagine care mustesc sub șipotul tăriilor?
ARTHUR: De când mă știu am fost o persoană atentă la anumite detalii, la acele mici detalii care pot face diferența de fiecare dată, în orice aspect al vieții. Dar vorbind acum despre natură, aceste detalii mi-au influențat întotdeauna fotografia pentru că, pentru mine, acela este punctul de reper pentru o fotografie reușită.
Despre “blitz” (fulger), se povestea pe la un filosof neamț că ar reprezenta o irupere de lumină, o fracțiune de timp care scoate din beznă. Este artistul străfulgerat/inspirat sau totul vine doar de la el?
În cazul meu, această străfulgerare sau irupere de lumină (precum foarte frumos aminteai), se petrece în aceea fracțiune de secundă, când am conștientizat că acela e frame-ul pe care mi l-am dorit sau căutat. Doar că revine mai târziu în beznă, când începe procesul de editare, iar acolo fiecare cadru natural pe care mi l-am închipuit înainte de a realiza fotografia, prinde contur.

Legătura din prima întrebare este evidentă, acea cadrare natură-fotografie? Se lasă așteptată pentru a fi surprinsă? Trece dincolo de ochiul profan?
Fiind un pasionat de munte, natura-fotografie a fost un pas logic în dorința de a-mi exprima trăirile prin imagini, însă realizez că, de multe ori, trec de pragul fotografiei convenționale pentru că eu întotdeauna pornesc de la premisa că, compoziția unei fotografii n-ar trebui să depindă atât de mult de toată paleta de culori existentă. Poți realiza o imagine reușită monocrome sau folosind două culori compatibile pentru a reda o stare, dar sigur asta e o chestiune de alegere, de feeling, iar prin stilul meu mai moody, dark, cu siguranță nu voi fi pe placul oricui. Nici nu intenționez asta, dimpotrivă. De cele mai multe ori, natura mă surprinde pentru că îmi schimbă total mindset-ul cu care pornisem de acasă. Fiind axat pe o tematică, se întâmplă ca natura să îmi schimbe radical viziunea, oferindu-mi cadre la care, sincer, nici nu visam. Acest element surpriză care mi-l oferă aceste experiențe e foarte prețios.

Spațiul nostru mioritic e universal și este o sursă imensă pentru entuziaștii de fotografie, însă fotografia a fost și este universală.
Dacă un singur instrument ar fi să curgă veșnic lângă fotografia ta, care ar fi acesta?
Hm, asta e o întrebare oarecum grea pentru că am o afinitate pentru saxofon în momentele când simt nevoia să mă relaxez, dar și pentru o chitară cu distors în momentele de dor sau… degustări de reminiscențe dulci/amare.
Între cer și pământ, ce-ai fotografia fără nesaț?
Între cer și pământ, între planul inconștient și cel conștient e greu să fac o alegere pentru că sunt două planuri care coexistă și se regăsesc în expresia mea fotografică. Dar ca să îți răspund foarte succint, sunt mai tot timpul cu capul în nori. (râde)
Dostoievski spunea că frumusețea va salva lumea. Să fie oare așa? Mai e oare de actualitate?
Când nu mai există sens, când lumina dispare, există un motiv pentru a înnebuni.
Crede fotografia și în frumusețea spațiului nostru românesc sau casa ei este strict universală?
Spațiul nostru mioritic e universal și este o sursă imensă pentru entuziaștii de fotografie, însă fotografia a fost și este universală, ea devenind în foarte scurt timp de la invenția sa, un mijloc de comunicare foarte eficient și de transpunere a sentimentelor și trăirilor prin imagine iar astăzi, limbajul imaginilor e nelimitat de orice barieră lingvistică.
A ajuns fotografia doar un hobby? Se mai poate salva omul prin astfel de artă? Atât cel care o primește, cât și cel care o expune?
Fotografia a devenit, în cazul meu, Catharsis.

Pe ARTHUR Kornovics îl puteți urmări pe: Facebook | Instagram

Bogdan Vicențiu (Bosko Vinko)
