Macanache este unul dintre artiștii ăia care-ți rămân pe retină, pe creier, îți intră sub piele. Dar asta pentru că atunci când a sărit în schemă, a venit ca de nicăieri, pe nepusă masă, și a fost un boom din ăsta necesar pentru muzica de pe la noi. Nu l-aș numi chiar un băiat de cartier, ci un personaj care a trecut prin situații mai aiurea, care a experimentat niște treburi dificile, dar care și-a lăsat inspirația să vină de acolo. Autenticitatea o dau toate aceste trăiri expuse într-un mod clar, cert și cumva universal pentru majoritatea oamenilor de clasă mijlocie, ca să zic așa.
“Ăsta sunt eu” a fost ca o explozie de real, element care devenise pentru rapărime, un lait-motiv uzat și folosit fiindcă așa trebuie ca să dea bine. De altfel, hip-hop-ul este un gen în care forțările și schemele ieftine put dacă nu vin dintr-un plan concret, trăit pe o bună bucată din pielea autorului. Bun, clar scoasă în afara unor astfel de contexte și produsă în și din maximă inspirație, fiindcă ”inspirația o găsim peste tot în fiecare clipă, ideea e să pui osu’ la treabă”, piesa a rupt din prima.
“Sunt genul de om care nu are bariere și fac ce îmi place, cu cine îmi place și dacă iese și ceva mălai din asta, cu atât mai bine”, povestește Macanache pentru CVLTARTES.
Melodia “Asta sunt eu” a ajuns la 1 milion de vizualizări în 6 luni și, deși în acel moment nu avea prea mult material tras, la primul lui concert, în Goblin, a cântat aceleași patru piese timp de o oră și jumătate.
Dacă totuși ar trebui să vorbim despre un stil al lui Macanache el este, așa, un tumult de epoci, dacă vreți, atât din plan vizual, ca look, cât și ca sound. Privind cu atenție, observăm la el un apetit aparte pentru boom bap și cultura anilor ’90, dar și pentru, nu știu, acel noir experience al anilor ’30.
“Aș prefera să exist în mai multe ere, nu știu exact să zic, dar Roma antică ar fi un loc frumos.”
Omul este suma amintirilor părinților lui. Da, prezentul, așa cum ni se arată fiecăruia în parte, este o alăturare, mai mult sau mai puțin haotică, de informații genetice care ne definesc planul existențial. Suntem ceea ce suntem, fiindcă moștenim anumite trăsături, moștenite și ele la rândul lor. În fine, nu vreau să ne afundăm în asta. Macanache, pe numele său real, Dinescu Constantin-Bogdan, nu face excepție de la orânduiala asta universală și prestabilită cumva de evoluție. Tatăl său, Stoica Dumitru, pictor, a avut o influență cât se poate de profundă asupra spectrului creativ al lui Bogdan. El chiar spune că influența tatălui se simte “aproape în tot ceea ce fac, am ADN-ul lui, iar personajul Macanache face orice ca să își întrețină familia și încearcă să se bucure de viață ca orice om. Practic, am renunțat să mai lucrez la visul altora și am început să lucrez la visul meu și am câștigat și o libertate pe plan profesional.”
Mulți pot declara că succesul, într-o formă sau alta, mai ales la noi, ține foarte mult de noroc și de anumite sfori trase și alte cumetrii d-astea balcanice. Dar la fel de bine ascensiunea, indiferent de domeniul în care te implici, la un moment dat, ți-o poate aduce un scop ce se plasează mai presus de toate acele principii de duzină și total nesănătoase. Din punctul de vedere al artistului, “nu e vorba de noroc, e vorba de oameni și să zicem că aș reuși să fac lumea mai bună sau să îi inspir pe alții să creeze o lume mai bună.”
Din 2015 până în prezent, Macanache a colaborat cu o serie de nume cu rezonanțe diferite ca percepție și notorietate, atât din industria muzicală romanească, cât și din străinătate. De la artiști precum MZ Boom Bap (producător portughez) sau Dilimanjaro, Subcarpați, Phunk B, Wanlov the Kubolo (Fokn Bois), Siberia, Argatu, Exile, Sez, Dash până la Delia Matache şi raku sau chiar apariții la show-uri de stand-up comedy. “Ne ajutăm reciproc, tot timpul caut să cunosc oameni sau “artiști” cu care să pot lucra într-o anume direcție. Şi cred că avem multe de învățat unii de la alții.”
“La Mișto” este albumul cu numărul 7 al lui Macanache. El a fost compus în totalitate de Macanache și Siberia. Sound-ul acestui material este descris de Macanache drept “futuristic boom bap music”.
Mergând mai departe și depășind oarecum zona muzicală, ei bine, avem această producție video Interzis TV, “Școala vieții”, ce se desfășoară ca un soi de incursiune în rutina zilnică a artistului, inserată cu peisaje și pasaje comico-realiste, à la tata Caragiale, din viața obișnuită… sau nu. Mai exact, “este un vlog, sau street/Rap/Hip Hop vlog, sau cum vrei să îi spui. Ideea e că îmi place să documentez cam tot ceea ce fac.”
Ce ai învățat din ziua de ieri?
Să fac un dublu, triplu check înainte să plec de acasă să nu uit ceva de care o să am nevoie pe parcursul zilei.
Ce ai vrea să nu uiți niciodată?
Imaginile și sentimentele din copilărie.
Mai multe despre Macanache găsiți pe: Facebook | Instagram | Bandcamp | Website | Youtube
Cover foto: (c) Julay
Nicolae Baldovin