Bună, Delia! Vreau să mărturisesc că, dincolo de muzică, îmi place mult modul în care arată proiectul Delia Poparad, pornind de la logo, până la lookul tău foarte cool. Crezi că artiștii mai puțin ‘vizibili’, ca să zic așa, ar trebui să se orienteze și către zona asta?

Hello! Mulțumesc pentru invitație și aprecieri. Consider că fiecare artist ar trebui să facă ce simte. Fiecare personalitate are farmecul și esența ei pe care le transpune în artă.

Urmează un concert de lansare pentru albumul ‘The Land of Mist’ care se prezintă foarte apetisant. Care e partea cea mai dificilă în realizarea unui astfel de event? Există o rețetă clară pentru ca o apariție live să fie una de succes?

Nu cred că există o parte mai dificilă decât alta. Este un cumul de nopți nedormite, multe ore de studio, corzi schimbate și repetiții peste repetiții. Dacă există o rețetă pentru o apariție live de succes, aș fi curioasă să o aflu și eu. Până atunci, cred că este vorba de muncă pur și simplu și de experiența acumulată în timp.

Arta este o formă de expresie a locului în care ea este sădită. Ai un sound care te duce lejer cu mintea către proiecte din afara granițelor. Care e cel mai, cum să zic?!, românesc, da, impuls care îți pune oarece piedici în evoluția artistică?

Am crescut într-un mediu liberal în care părinții mi-au dat șansa să mă formez așa cum am simțit și m-au susținut. Sunt genul de persoană care nu lasă factori externi să îi influențeze deciziile și atitudinea, cu atât mai mult evoluția artistică. Când am pus mâna pe chitară, primul impuls a fost să cânt blues. Cine ar fi crezut că o să descopăr ulterior și pedala de fuzz, BPM-ul slow și poveștile cu vrăjitoare? De atunci, nu a mai contat nimic altceva.

Dacă te-ai întâlni cu muzica ta într-un loc undeva și ar fi gen un tip care, peste toate, ar mai și veni la tine sa te abordeze, care crezi ca ar fi finalul întâlnirii?

Finalul întâlnirii este momentul în care te trezești și totul a fost un vis.

Arta, în toate formele sale, este încă o chestiune tabu la noi. Care crezi că ar fi flacăra ce ar putea dezgheța mintea românului? Mai clar, ce crezi că ar face dintr-un manelist înrăit și-un ronțăitor de semințe un plătitor la un concert rock?

Din punctul meu de vedere, mintea românului este din ce în ce mai dezghețată, dar circumstanțele nu îi permit să se manifeste suficient. Ce ne lipsește nouă, este o societate deschisă. Așa zisele incompatibilități artistice din România, nu au drept cauză incultura sau diferențele de stil, cât atitudinea socio-politică. O atitudine care întreține dezbinarea.

Ce ai alege, dacă din varii motive ar trebui s-o faci, să cânți la o prezentare de modă sau în deschiderea unei finale la fotbal?

La o prezentare de modă.

De-a lungul timpului au existat tot soiul de exemple de rockstar dudes, ca să zic așa, despre care avem idee cum și-au consumat celebritatea… groupies, alcohol and drugs. Știm, noi bărbații, de la mamele noastre mai întâi, că femeile sunt firi mai responsabile, mai cerebrale, ei bine, cum ar arăta un true rockstar feminin?

În artă, nu consider că există diferență între femeie și bărbat. Cred că ambii se transpun artistic în același mod, în modul pe care arta îl cere. Am întâlnit femei care petrec mai “rockstar” decât un bărbat și am întâlnit bărbați mai responsabili decât majoritatea femeilor.

Dacă muzica ta s-ar lăsa fotografiată sau chiar pictată cum crezi ca ar arăta? Ce artist ar reprezenta-o cel mai bine?

Cred că muzica mea este un personaj pictat de John William Waterhouse, în lumea lui Eric Lacombe: melancolia, o armonie minunată.

Exista împlinire întru arta?

Doar prin artă există împlinire.

Dacă, independent de tine, ar apărea pe un post TV super consumat la noi, reclamă la un eveniment de-al tău cum ai reacționa? Ai cere să fie scos sau ți s-ar părea cool? Pe cine, chiar, ai vedea să apară într-o astfel de reclamă?

Probabil mi s-ar părea cool. Nu știu pe cine aș vedea într-o reclamă de genul dar e ok, îmi plac surprizele.

Când ascult Delia Poparad ar trebui să…

…mă rup de presiunea cotidianului și să mă las condus într-o lume în care orice e posibil.

Poză de copertă: (c) Miluță Flueraș

Susține Cultartes pe Patreon

The following two tabs change content below.