Răzvan Scurtu: „Smida e festivalul de unde pleci acasă relaxat și cu bateriile încărcate.”

Smida Jazz Festival, eveniment internațional open-air dedicat jazz-ului de avangardă, va avea loc, pentru a patra oară, între 15 și 18 august 2019, în pitorescul sat Smida din mijlocul Parcului Natural Apuseni. Mai multe aflăm chiar de la Răzvan Scurtu, directorul executiv și omul cu ideea din spatele Smida Jazz Festival.

Românii sunt recunoscuți, mai ales de către români, ha, ca fiind niște oameni pretențioși și destul de greu de mulțumit, mai ales când vine vorba de vreo activitate de genul festival. Cât de dificil sau de ușor, depinde, este pentru voi să puneți un plan cât mai perfect în organizarea festivalului?

Festivalul are loc în mijlocul naturii, a Parcului Natural Apuseni. Pe cât de mult ne ajută o astfel de poziționare într-o astfel de zonă, foarte apreciată de către participanți, pe atât este de greu din punct de vedere logistic și al infrastructurii existente, mai ales că unul dintre aspectele la care ținem și suntem atenți e să oferim facilități diverse și condiții de confort la un nivel cât mai înalt pentru participanți. De la fiecare ediție la următoarea, urmărim să dezvoltăm și să oferim și mai multe motive pentru a participa. În general, majoritatea participanților au fost foarte entuziasmați de ceea ce au găsit la Smida dar sigur că mai sunt și aspecte pe care le putem îmbunătăți ca organizare.

În fond, cam la ce fel de oameni face trimitere, ca să zic așa, un festival de jazz? Întreb fiindcă mulți privesc jazz-ul ca pe o muzică, hmm, complexă și pentru o anume categorie de persoane.

Smida Jazz e un festival de jazz modern, suntem ceva mai nișați din punct de vedere artistic decât alte festivaluri de jazz dar, în același timp, invitând artiști care au proiecte cu influențe din multe alte stiluri , reușim să atragem un public destul de divers dar și omogen. Cum am mai spus-o și cu alte ocazii, programul artistic de la Smida nu e și nu se dorește a fi perceput drept unul elitist sau dificil. Consider important să existe deschidere din partea participanților spre muzică de calitate și să le placă natura. Mai sunt multe altele de descoperit la festival și pentru care suntem apreciați, dar pe aceste două elemente le consider suficiente drept motiv de a veni la festival, cel puțin pentru prima dată. Participanții au parte din plin de ele la Smida.

Există, ceea ce e mai mult decât îmbucurător, o serie de acțiuni, eventuri dedicate jazz-ului pe la noi, însă, cu ce vine Smida Jazz Festival, nu neapărat în plus, dar cât să întregească peisajul? Exista o nișă, o rețetă, un soi de trupe care dau o notă aparte sau e vorba de altceva?

E un mix prin care încercăm să fim cât mai atractivi pentru public și să ne diferențiem de alte evenimente de jazz sau chiar de alte festivaluri, la modul general. Am amintit deja despre programul artistic, destul de distinct, credem noi, față de al altor festivaluri de jazz, chiar dacă anumiți artiști pe care i-am invitat au mai concertat în România. Am reușit să aducem și vom mai aduce, artiști care vin în premieră la Smida. Apoi, zona în care organizăm festivalul, într-o regiune de munte, unde sunt multe opțiuni pentru timpul liber. Pe timp de zi avem un program de activități destul de divers pe care îl dezvoltăm la fiecare ediție. Festivalul e potrivit pentru familiile cu copii și pentru cei care doresc să vină împreună cu animalele lor de companie. Mai adaug și interesul organizației noastre de avea un impact negativ cât mai redus asupra zonei în care ne desfășurăm, cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-un parc natural, și dorința de a susține și a ajuta la dezvoltarea zonei, direcții cu care rezonează și foarte mulți dintre cei care ne-au vizitat.

Nu mă pot numi un ascultător de jazz, nu împătimit, și nu mă laud deloc cu asta. Totuși, ce m-ar îndemna, în mod decisiv, să vin la Smida Jazz Festival?

Experiența participării, per ansamblu, e una destul de unică, asta ne transmit și cei care au participat deja. E o atmosferă foarte intimă, prietenoasă, iar concertele din cadrul smidian sună altfel decât pe o altă scenă. Un concert pe ceața care se lasă de obicei noaptea la Smida, nu cred că se uită prea ușor. Primim astfel de impresii și de la artiștii care ne-au vizitat, ar reveni oricând la noi. Smida e festivalul de unde pleci acasă relaxat și cu bateriile încărcate, spre deosebire de alte evenimente, după care mai ai nevoie de câteva zile să te refaci.

Cât de greu, financiar și logistic, este de organizat un festival de jazz care nu se desfășoară chiar într-o locație obișnuită?

Pot spune că e mai greu decât a organiza un astfel de eveniment în mediul urban sau unde există o infrastructură. Noi trebuie să transportăm mai tot ce există pe perimetrul festivalului, să montăm și apoi să demontăm iar. Rămân pe teren doar câteva structuri din lemn. Apar și costurile cu cazarea, masa echipelor care lucrează înainte și în timpul evenimentului, la Smida, cu un impact considerabil asupra bugetului.

În plus, așa cum am mai menționat, chiar dacă locul e dificil din punct de vedere logistic, de la prima ediție am fost atenți la cât mai multe detalii privind organizarea festivalului în bune condiții și a facilităților de confort pe care le oferim. Participanții ne-au transmis impresii pozitive și apreciază aceste aspecte, mulți nu se așteptau să găsească dușuri cu apă caldă, de exemplu, la munte la Smida.

Există tot soiul de emisiuni TV unde apar tot soiul de semi-artiști care se mândresc cumva cu faptul că jazzul face parte din viața și muzica lor. Ei bine, simți că se vandalizează cumva înțelesul acestui gen muzical sau este chiar un lucru ok că oamenii, în felul ăsta, aud de acest gen?

Nu pot să spun că sunt la curent cu ceea ce se promovează în mass media. Orice expunere a stilului cred că ajută, într-o măsură, și poate trezi un interes spre aprofundare a stilului, de către un procent dintre cei expuși.

Cum se dezvoltă, dacă se dezvoltă, fenomenul acesta, până la urmă, la noi? Vedem, cum ziceam, eventuri care “sună” foarte bine, proiecte care chiar sună bine de tot, ies chiar și pe afară… Însă, cum pulsează scena asta, într-adevăr?

Scena de jazz și prin asta mă refer în principal la artiști și locuri unde se cântă, e destul de subțire la noi. Suntem foarte departe de majoritatea țărilor occidentale sau SUA și chiar destul de departe de țări vecine precum Ungaria sau Polonia. Cred că ne lipsește o școală de jazz care să fie ancorată în contemporan, nu văd foarte mulți artiști tineri care se diferențiază prin inovație sau concept în muzica lor. Există o serie de artiști români pe care îi apreciez mult, unii au cântat și în afara țării, dar nu sunt foarte mulți. Iar locuri unde să se cânte jazz, cu preponderență, sunt și mai puține. Festivalurile cred că ajută mult la dezvoltarea scenei, le consider principalii vectori în acest sens, pentru că o dezvoltare a scenei festivalurilor de jazz se cunoaște, au apărut și mai apar noi evenimente.

Sunt convins că ai o serie de imagini, întâmplări, care ți-au rămas în suflet și minte, care e cea mai frumoasă, cea mai prezentă?

Cred că cel mai mult mă încarc de la expresiile pe care le văd pe chipurile multor participanți în timpul concertelor sau de la mesajele pe care le primim după ce se încheie o ediție și prin care foarte mulți participanți ne transmit ce experiență unică au avut parte la Smida și că abia așteaptă să revină.